15 octombrie – Ziua Mondială a spălatului pe mâini

„Faceți un obicei pentru spălarea mâinilor!” Sub acest slogan, pe data de 15 octombrie, la nivel global, este marcată Ziua Internațională a spălatului pe mâini. Printre obiectivele principale ale evenimentului se înscriu creşterea gradului de conştientizare a importanţei spălatului pe mâini cu săpun şi recunoașterea igienei ca pilon al dezvoltării sănătății publice.

Pentru prima dată, Ziua Mondială a spălatului pe mâini a fost marcată în anul 2008, declarată atunci de Națiunile Unite drept An Internațional al Stării de Salubrizare, când peste 120 de milioane de copii în peste 70 de țări s-au spălat pe mâini cu săpun.

De atunci, anual cu ocazia evenimentului, peste 200 de milioane de persoane sunt implicate în acțiuni de informare privind necesitatea spălatului pe mâini, susținute de instituții guvernamentale și internaționale, organizații ale societăților civile, companii private sau persoane fizice.

Ziua Mondială a spălatului pe mâini este adresată în special copiilor, avându-se în vedere bolile ce-i afectează, precum cele diareice și respiratorii. Anual în lume au loc peste 1,7 miliarde de cazuri de diaree la copii, circa 760.000 de copii mor înainte de a împlini vârsta de 5 ani din cauza diareii și pneumoniei. Potrivit OMS, simplul act de spălare pe mâini cu săpun poate reduce riscul bolilor diareice cu până la 47 la sută.

Mesajele principale pentru Ziua Mondială sugerează că spălatul pe mâini cu săpun este:

1) Ușor de realizat! Este nevoie de puține resurse, doar săpun și o cantitate mică de apă, pe când beneficiile sunt imense.

2) Este eficient! Atunci când spălatul pe mâini cu săpun este practicat în mod regulat în momente-cheie, cum ar fi: după folosirea toaletei sau înainte de contactul cu produsele alimentare – se poate reduce esențial riscul de diaree și pneumonie, ce pot provoca consecințe grave de sănătate. De asemenea, astfel se previne răspândirea altor infecții, cum ar fi gripa sau virozele intestinale.

3) Este accesibil! Aproape orice om își poate permite săpun sau detergent, sau poate fi ajutat să le aibă.

În Republica Moldova, conform Studiului calității apei potabile, sanitaţiei şi practicilor de igienă în instituţiile preşcolare, majoritatea copiilor se spală pe mâini mai mult de 3 ori pe zi. În sectorul rural, în grupele de creșă – 0,3 la sută dintre copii se spală pe mâni numai o dată, 0,8 la sută de 2 ori și 6,9 la sută nu mai mult de trei ori. În sectorul urban acest indice este mult mai favorabil, practic toți copiii se spală pe mâni mai mult de trei ori pe zi. La grădinițele din sectorul rural 1,6 la sută dintre copii se spală pe mâni mai puțin de trei ori pe zi, iar 4,2 la sută numai de trei ori pe zi.

Specialiştii în sănătate publică recomandă spălatul pe mâini în următoarele situaţii:

  • După utilizarea toaletei.
  • Înainte de a găti și a lua masa.
  • După ce ați fost afară (pentru joacă, grădinărit, plimbarea câinelui etc.).
  • Când îngrijim de un copil mic.
  • După schimbarea scutecelor la un copil.
  • După utilizarea transportului în comun.
  • După contactul cu animalele de companie.
  • După vizitarea unui bolnav.
  • După aruncarea gunoiului.
  • După ce ați stat alături de o persoană care a tuşit, a strănutat sau şi-a suflat nasul.
  • După utilizarea tastaturii, a telefonului mobil sau a altor dispozitive și accesorii electronice;
  • Ori de câte ori mâinile sunt  murdare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *