52 de copii și însoțitorii lor au fost salvați de drumari

Drumarii au intervenit pe DN 76 pentru a transporta în siguranță un grup de 52 de copii în localitatea Vârfurile, județul Arad.

Autocarul care transporta un grup de copii s-a defectat pe DN 76, în timp ce se deplasa dinspre localitatea Arieșeni, județul Alba, spre localitatea Vârfurile, județul Arad.

Drumarii de la districtul Vârfurile (DRDP Timișoara), aflați în patrulare au identificat autocarul rămas în pană și au intervenit pentru a-i prelua pe cei 52 de copii și pe profesorii acestora.

Întregul grup a ajuns în siguranță la o pensiune din localitatea Vârfurile.

Transportul a fost efectuat cu o autoutilitară a drumarilor și două microbuze pentru transport școlar, puse la dispoziție de Primăria Vârfurile.

În zonă a nins intens, iar drumarii au acționat în permanență pentru a menține circulația rutieră deschisă.  

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa prima pagina – caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR. 

 

sursa: DRDP Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *