BREAKING NEWS: Scandal în PSD! Radu Barb cere demisia lui Laurențiu Nistor și a Nataliei Intotero 

În această seară a avut loc ședința Biroului Politic Judeţean al PSD, unde s-a discutat despre rezultatele alegerilor parțiale de la Deva, din 5 noiembrie.

Ședința a fost tensionată, s-au căutat vinovați și țapi ispășitori, în vreme ce membrii PSD Deva cer demisia liderilor organizației județene.

„La Biroul Permanent s-a hotărât că Barb este de vină, Barb trebuie să fie exclus, în prima fază. După aia s-au răzgândit, trebuie să fie suspendat, Barb nu trebuie să fie secretar de partid, Barb este de vină că s-au pierdut alegerile. Mi se pare nedrept”, a declarat Radu Barb.

Acesta mai spune că i s-a reproșat că el, împreună cu o parte a organizației PSD Deva, au refuzat să lucreze pentru Petru Mărginean în campania electorală.

Mai mult, Radu Barb cere ca Laurențiu Nistor, șeful organizației județene a PSD și deputatul Natalia Intotero să își dea demisia, din cauza rezultatului dezastruos obținut la alegerile de duminica trecută.

UPDATE: În şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al PSD Hunedoara, desfăşurată vineri seara la Teatrul de Artă Deva, s-au decis următoarele sancţiuni:

Radu Barb – a fost demis din funcţia de secretar executiv al PSD Hunedoara şi a fost suspendat din PSD pe o perioadă de şase luni.

Au fost excluşi din PSD Vasile Ţonea (consilier local CL Deva), Răzvan Şoldan (ADEH), Ladislau Horvath, Cristian Gros (departamentul de comunicare CJ Hunedoara).

A fost dizolvată structura de conducere a PSD Deva (Comitetul Executiv Municipal şi Biroul Permanent).

citeşte şi:

Un comentariu la „BREAKING NEWS: Scandal în PSD! Radu Barb cere demisia lui Laurențiu Nistor și a Nataliei Intotero 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *