Razie la Hunedoara. S-a lăsat cu sancțiuni de peste 6.500 de lei

Măsuri ferme, de aplicare a legii, adoptate de poliţişti. În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit identificarea şi reţinerea preventivă a doi tineri, cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni.

În data de 18.12.2017, polițiștii hunedoreni au desfășurat o razie pe raza municipiului Hunedoara, în zonele cu risc criminogen, în scopul prevenirii comiterii unor fapte antisociale şi a identificării persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni.

În cadrul acţiunii, peste 80 de persoane au fost legitimate, 10 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliţiei, pentru a fi amprentate și fotografiate. Totodată, poliţiştii  au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală  de peste 6.500 de lei, majoritatea pentru încălcarea unor norme privind circulaţia rutieră (O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice), fiind reținut şi un permis de conducere (pentru alcool) şi un certificate de înmatriculare (pentru lipsă R.C.A.).

În cadrul raziei, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea a 5 infracțiuni de furt și o infracțiune de tâlhărie, toate comise în cursul lunilor noiembrie – decembrie 2017, pe raza municipiului Hunedoara. În urma percheziţiilor, a fost recuperat un telefon mobil sustras, precum și 2 spray-uri iritant-lacrimogene folosite la comiterea faptelor.

Persoanele bănuite de comiterea infracţiunilor de furt şi tâlhărie, respectiv un tânăr de 18 ani şi un minor (nejustițiabil) în vârstă de 13 ani, ambii din municipiul Hunedoara, au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri, ancheta urmând a stabili întreaga activitate infracțională a acestora.

Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că cei doi, în perioada menționată, au acostat mai multe persoane, cu precădere minori sau persoane în vârstă, pe care le-au deposedat de telefoane mobile și genți conţinând diferite sume de bani, bunuri și documente personale.

În cazul infracțiunii de tâlhărie, poliţiştii au stabilit că cei doi au lovit cu pumnul victima (un bărbat în vârstă de 30 de ani) și i-au pulverizat spray iritant-lacrimogen în față, după care au deposedat-o de 30 de lei. Fapta a fost comisă în data de 11.12.2017, în intervalul orar 1400 – 1500, pe strada Gheorghe Barițiu, din Hunedoara.

În urma administrării materialului probator, hunedoreanul în vârstă de 18 ani  a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând ca, la data de 19.12.2017, să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă.

În acest caz, poliţiştii continuă activităţile de cercetare penală faţă de cei doi, existând indicii că ar mai fi comis şi alte infracțiuni de furt și furt calificat, în cursul lunilor noiembrie și decembrie 2017, prin acelaşi mod de operare.

 

Biroul de presă al IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *