Deva: Tone de gunoi scoase dintr-un bloc

Direcția de Asistență Socială Deva prin Biroul Fond Locativ a efectuat lucrări de igienizare și curățenie în zona căminului social de pe strada 1 Mai, nr. 27 (Rempes) și la căminul social de pe Aleea Moților. Clădirile au fost igienizate în interior (băi, spații comune, holuri) cât și în exterior (alei, zone verzi).

Curățenia s-a desfășurat în perioada 14-16 februarie 2018 și a fost făcută de un număr de 12 persoane private de libertate, coordonate de doi reprezentanți ai Biroului Locativ din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva în colaboarare cu Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală. În urma acestei activități au fost strânse 5 remorci (aproximativ 8 tone) de deșeuri și mobilier degradat.

Astfel de acțiuni se vor repeta, ori de câte ori este nevoie la locuințele sociale aflate în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva.

  

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *