Hunedorenii s-au săturat de ruinele din jurul Castelului Corvinilor

Articolul a fost vizualizat de 1,633 ori

p20 (6)

Perla turistică a Hunedoarei e sufocată de bălării şi ruine. De sus, din turnul Castelului Corvinilor, turiştii cuceriţi de frumuseţea monumentului dau peste imaginea apocaliptică a unui oraş decăzut ca după bombardament. Carmen Hărău a decis să schimbe aspectul deplorabil al zonei, investind într-un hotel cu arhitectură modernă, semn al civilizaţiei demne de secolul în care trăim. Este un prim semnal adresat oamenilor de afaceri că oraşul poate renaşte cu resurse locale, că Hunedoara are un trecut de poveste, dar are şi viitor.

p20 (1)Din râpele scurmate a moarte rânjesc bălăriile, ca un indiciu subţire că locul revine la viaţă urât. Stâlpi ponosiţi din beton susţin rămăşiţele fostelor construcţii ale siderurgiei. Câteva cocioabe stau priponite în bucăţi de tablă ruginită. Gardul improvizat pare mai degrabă o proptă în dealul gata să se scurgă în hău. Rotocoale de fum se ridică spre cer din colibe, avertisment că zona e, totuşi, locuită. La câţiva metri depărtare se înalţă măreţ castelul medieval. Contrastul e ucigător. Cuprinde într-o singură poză măreţia şi decăderea unui oraş.

„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” p20 (5)

Castelul Corvinilor a devenit în ultimii ani una dintre principalele atracţii turistice pentru străinii care ajung în Transilvania. Faima lui aduce municipalităţii în jur de un milion de euro anual numai din taxa de vizitare. „Bijuteria” Hunedoarei este împrejmuită, în mare parte, de ruinele fostelor construcţii in­dustriale ale platformei siderurgice. Pentru orice turist venit din Occidentul civilizat, dezastrul care ţine sub asediu Castelul Corvinilor e dovadă de neseriozitate, nepăsare şi bătaie de joc, chiar dacă municipalitatea a făcut investiţii la monument. Pentru revitalizarea zonelor adiacente ar trebui să se implice şi oamenii cu bani din municipiul Hunedoara. Firmele familiei deputatului Carmen Hărău fac parte dintre investitorii cărora nu le este indiferentă soarta oraşului, drept dovadă a decis să construiască un hotel care să schimbe imaginea deplorabilă din preajma Castelului. Numai că, ori de câte ori cineva se implică-n schimbare, apar băgătorii de vină care stau pe margine, critică şi bârfesc.

p20 (4)Carmen Hărău s-a implicat cu fapte, restul sunt vorbe

Firmele familiei Hărău vor construi un hotel de lux în vecinătatea Castelului Corvinilor. Investiţia se face pe un teren cumpărat de la foştii proprietari, persoane fizice şi companii private. În tranzacţie n-a fost implicată primăria şi nicio instituţie publică, dar au existat răuvoitori care să arunce dubii şi suspiciuni peste proiectul ce fusese pus în dezbatere publică, cu actele pe masă în văzul tuturor. Toată lumea a fost de acord că e nevoie de o schimbare în zona Castelului, dar când ea a început să apară s-au găsit destui nemulţumiţi de amplasament şi de arhitectura construcţiei. Alexandru Rugescu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Hunedoara, susţine că, din punctul de vedere al specialiştilor, noul hotel va pune p20 (3)în valoare Castelul. „Va fi una dintre cele mai frumoase clădiri din Hunedoara, un municipiu rămas mult în urmă în ce priveşte construcţiile de arhitectură contem­porană”, spune arhitectul. Peste tot în lumea civilizată există construcţii istorice învecinate de spaţii moderne, locuri în care trecutul şi viitorul se întrepătrund într-un am­bient ce sugerează cursul firesc al lumii. Deputatul Carmen Hărău s-a implicat în dezvoltarea şi promovarea turismului pentru municipiul Hunedoara şi a dovedit-o cu fapte. Restul sunt vorbe. Şi ar mai fi un fapt de netăgăduit: hunedorenii s-au săturat de rui­nele care năpădesc peisajul din jurul Castelului Corvinilor.p20 (2)