Un nou bloc pentru tineri

Tinerii fără posibilități financiare pot beneficia de o locuință din partea statului. Agenția Națională pentru Locuințe a dat undă verde proiectului prin care edilii de la Lupeni vor contruirea unui bloc destinat tinerilor. Acesta va fi amplasat pe Bulevardul Păcii din localitate, în zona în care sunt și celelalte două astfel de imobile. Lucrările vor începe în vara acestui an.

“Lucrările la blocul ANL vor începe chiar din luna mai. Am discutat  cu domnul director și proiectul a trecut prin toate comisiile. Am reușit să obținem banii și firma a câștigat licitația va începe lucrările undeva în luna mai – iunie”,  a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Noul bloc ANL va dispune de un număr de 54 de apartamente. Astfel, autoritățile locale vor rezolva, parțial, problema locuințelor din localitate.

“Blocul ANL va avea 54 de apartamente și va fi benefic pentru noi. Avem foarte multe cereri de la tineri și nu avem spații locative disponibile. În Valea Jiului suntem singurii care am reușit să accesam fonduri din acest punct de vedere”,  a mai spus sursa citată.

 

La Lupeni mai sunt încă două blocuri ANL.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *