Guvernul PSD umblă cu şperaclul amnistiei şi la casa de bani a ţării

Articolul a fost vizualizat de 304 ori

Guvernul patronat de Liviu Dragnea a dat o „spargere de ţară” cel puţin la fel de perversă ca cea care a scos lumea în stradă. Ordonanţa 9/2017 modifică Legea Finanţelor Publice, astfel încât orice primărie sau instituţie publică poate semna contracte fără limite şi fără asumarea răspunderii penale. Practic, Guvernul PSD a dat liber la deturnarea fondurilor publice.

MAIN angajamente bugetare oug 9
Pungăşia guvernanţilor a fost adusă în atenţia publică prin intermediul presei centrale de senatorul PNL Carmen Hărău, membru în comisia de Buget – Finanţe a Senatului. „Mo­dificarea este una fără precedent. S-a făcut, pur şi simplu, acelaşi lucru în domeniul fiscal ca şi în cazul Or­donanţei 13 care aduce modificări Codului Penal.
Odată modificată Legea Finanţelor Publice, se pot cheltui discreţionar fon­duri, fără ca populaţia şi noi, parla­mentarii, să avem acces la anexele şi studiile de oportunitate pentru aceşti bani. 30 de miliarde de lei de la Minis­terul Dezvoltării (aflat sub conducerea doamnei Sevil Shhaideh, respectiv a domnului Dragnea) vor putea lua calea oricărei destinaţii, fără ca Parlamentul să poată interveni. Nu există limită şi nu există control asupra acestor bani. Practic, fondurile pot fi acordate fără transparenţă şi fără plafon. Astfel de fapte erau incriminate ca infracţiuni, înainte să apară această ordonanţă”, a declarat senatorul PNL Carmen Hărău.
Follow the money (urmăreşte banii – din eng.)
Concret, OUG 9/2017 abrogă mai multe articole din Legea Finanţelor Publice şi elimină pragurile care limitau cheltuielile ce pot fi angajate de ordonatorii de credite, fără ca aceştia să mai dea socoteală. De asemenea, dacă fondurile se deturnează de la un capitol de cheltuieli la altul nu mai există răspundere penală. Orice primar poate sparge oricând şi pe orice banii publici. Apoi, limita de două rectificări bugetare într-un an dispare, banii pot fi deturnaţi după pohta primarului de la o încadrare de cheltuieli la alta, fără justificare şi fără răspundere penală. Stăpânii banilor publici vor fi mult mai relaxaţi în învârteli. Rapoartele arată că, în 2015, primarii judeţului Hunedoara au comis „abateri financiare” de peste 62 de milioane de lei. Suma e echivalentul a cam o treime din cât se adună în visteria Devei într-un an. Deturnările de fonduri s-au făcut în condiţiile în care dregătorii au „operat” cu fereală şi cu teamă de cătuşe. Ordonanţa 9 le oferă posibilitatea să devină mai îndrăzneţi. Fără număr, băieţi, fără număr…

Tags: , , ,