DOCUMENTE DIN ARHIVELE SECRETE. Orașul Hunedoara în vremea celui De-al Doilea Război Mondial

Articolul a fost vizualizat de 292 ori

Mărturii rare de la începutul anilor 1940, păstrate la Arhive, înfăţişează Hunedoara aşa cum puţini au cunoscut-o: un orăşel a cărui viaţă gravita în jurul Uzinelor de Fier, profund tulburat de evenimentele celui De-al Doilea Război Mondial.

1 (1)
Oraşul Hunedoara avea mai puţin de 8.000 de locuitori în 1940, iar majoritatea muncitorilor erau angajaţi la Uzinele de Fier, devenite în vremea celui De-al Doilea Război Mondial un obiectiv strategic al ţării. Atmosfera din orăşelul clădit la poalele Castelului Corvinilor nu era însă deloc liniştită în anii războiului. O arată informările secrete ale Comisariatului de Poliţie Hunedoara, păstrate până în prezent la Arhivele Naţionale – Hunedoara. Documentele vechi înfăţişează un oraş de nerecunoscut astăzi, care treptat, până la sfârşitul războiului, se afunda într-o stare de tulburare.
Notele informative despre starea de spirit a comunităţii din Hunedoara anului 1942 înfăţişau un orăşel în care convieţuiau în linişte români, maghiari, germani şi evrei, bulgari şi un ucrai­nean. Aproape 3.000 de oameni lucrau la Uzinele de fier, iar punerea în funcţiune în 1941 a noii Oţelării pro­mitea noi locuri de muncă şi stabilitate.1 (2)

„La Uzinele de Fier ale Statului lucrează 2.800 de muncitori, dintre care 8 la sută sunt minoritari, iar restul români. Muncitorii acestei uzine sunt prevăzuţi cu cele necesare din con­sumul lor propriu, iar plăţile mun­citorilor calificaţi personalului tehnic, administrativ şi de conducere sunt mari aşa că îşi pot acoperi strictul necesar traiului. Restul muncitorilor sunt plătiţi cu lefuri mai reduse, însă şi din aceştia 20 la sută se bucură de lumină, lemne, locuinţe igienice cu preţuri reduse, iar restul sunt oameni cu stare de prin comunele din jur, care din câştigul lor de la uzine şi câştigul pe care îl au de pe proprietăţile lor, ca zarzavat, grăunţe, nutreţuri şi fructe, îşi pot acoperi şi ei strictul necesar traiului vieţii şi plata impozitelor către stat”, arată o informare a Comisariatului de Poliţie din iulie 1942. „La Turnătoria Patria, la care lucrează 72 de muncitori, dintre care 20 la sută sunt minoritari şi restul români, oamenii sunt plătiţi cu salarii din care îşi pot satisface strictul necesar”, informa Comisariatul de Poliţie Hunedoara. Peste 100 de hune­doreni lucrau la Societatea Anonimă Mineralia (Moara de Talc), din care făceau parte minele societăţii din co­munele Lelese şi Cerişor, iar auto­rităţile informau că muncitorii erau mulţumiţi de situaţia lor, întrucât se puteau susţine din salariile primite. În Hunedoara mai funcţiona şi o fabrică de cherestea.

Evreii lucrau la construcţia şoselei1 (3)
Treptat, războiul a tulburat tot mai mult liniştea hunedorenilor, iar relaţiile minorităţilor germană şi maghiară deveneau tot mai închise faţă de restul populaţiei. Evreii din Hunedoara anilor 1941 – 1942 aveau, de asemenea, de suferit, fiind obligaţi să muncească în folosul obştesc. „În urma ultimelor evenimente internaţionale, evreii nu­tresc speranţa în ameliorarea situaţiei lor pentru viitor. Pe raza acestui comisariat avem aproximativ 200 de persoane care parte sunt date la muncă în folos obştesc pe şoseaua Hunedoara – Govâjdia, cu cantonamentul în Hunedoara”, se arăta într-o notă a Comisariatului de Poliţie.

Câinele cu dinţi de aur
În anul 1943, toate produsele alimentare s-au scumpit, unele cu 60 la sută, iar îngrijorarea creştea. Uzinele au ajuns la 3.400 de angajaţi, şi mai aveau nevoie de încă 300 de salariaţi, însă nu exista forţă de muncă dis­ponibilă.

Anul 1944 aducea muncitorimea din Hunedoara într-o situaţie extrem de tensionată. Un eveniment ciudat, comentat intens de localnici, a con­tribuit la frustrările acestora. „Mun­citorii de la Uzinele de Fier Hunedoara, secţia Ghelar, sunt extrem de îngrijoraţi şi manifestă nemulţumiri pe fondul întârzierii plăţii salariului pe lunile martie 1944 şi aprilie, care imediat este scadentă. Lipsa de fonduri pentru muncitori nu constituie o justificare, afirmând că domnii care au salariul cel mai mare au parale suficiente şi pentru acest motiv nu fac intervenţii şi au ajuns chiar până acolo încât au pus dantură de aur şi la câini. Recent ar fi venit de la direcţiunea centrală a Uzinelor de fier Hunedoara, cu sediul în Bucureşti, un domn ale cărui date de stare civilă nu le cunoaştem, fiind domiciliat pe raza postului de Jandarmi Ghelar, care are un căţel cu întreaga dantură de aur. Acest câine serveşte aceeaşi mâncare pe care o mănâncă şi stăpânul său. Şeful secţiei, domnul inginer Grigore, se afirmă că ar fi luat măsuri ca acest câine să nu mai fie lăsat să intre la cantină, deoarece modul cum este alimentat, cât şi dantura de aur pe care o are în gură, creează o stare de spririt nemulţumitoare în rândurile muncitorilor”, se arăta într-o notă secretă a Poliţiei Hunedoara, din 13 mai 1944.

Şefii acuzaţi că îngrijeau de vilele lor
În primăvara anului 1944, în timp ce muncitorii aşteptau să fie plătiţi de aproape două luni, şefii Uzinelor de­veneau ţintele nemulţumirilor. „Mun­citorii de la Uzinele de Fier Hunedoara comentează cu vie indignare neplata salariilor, fiind întârziate pe luna martie 1944, ce a fost scadentă la 25 aprilie 1944 şi peste câteva zile devine scadentă şi luna aprilie 1944, iar de plata salariilor nici nu este vorbă. Faptul care dă naştere la comentarii este următorul: directorul general al Uzinelor de Fier Hunedoara şi di­rectorul Uzinelor au luat hotărârea să se stabilească în comuna Govâjdie, unde urmează a se evacua şi câteva servicii. Pentru ei personal amenajează o locuinţă şi fac instalaţii care se ridică la 5.000.000 de lei. Muncitorii fac legătura că atunci când este vorba de plata salariilor lipsesc complet fon­durile, iar pentru cheltuieli voluptoase ce organele de diriguire le execută fondurile nu lipsesc”, se arăta într-o notă secretă a Comisariatului de Poli­ţie, din 11 mai 1944.

Probleme existau şi la Turnătoria Patria, unde cei peste 50 de muncitori au primit vestea că le-au fost reduse salariile. „Din ziua de 18 aprilie 1944, organele de conducere ale între­prin­derii le-au adus la cunoştinţă că li s-a redus onorariul, de la 10 ore cât lucrau înainte, la 6 ore, concomitent redu­cându-se şi salariul. Organele întreprin­derii motivează că reducerea salariilor se datoreşte faptului că nu mai capătă materie primă. Muncitorii comentează însă că această măsură nu-i decât un pretext să se facă demersuri pentru ca asociatul Kratocvill Petru, ce de pre­zent este concentrat, să fie decon­centrat, arătându-se că fără el între­prinderea nu poate funcţiona”, se arăta într-o notă a Poliţiei Hunedoara.

Alarme date cu întârziere
Uzinele de fier Hunedoara produ­ceau oţel şi bare laminate, pe care le vindeau fabricilor din Braşov şi de la Câmpina, pentru confecţionarea de proiectile. Clienţii nu îşi achitau la timp facturile. „În rândul inginerilor de la Uzinele de Fier Hunedoara se comen­tează că organele întreprinderilor unde urmează să fie expediate materialele, ca Rogifer din Braşov, Fabrica de proiec­tile anti-tanc din Câmpina etc., inten­ţionat nu ar achita plata materialului livrat de teama ca în cazul unui bom­bardament să aibă la îndemână sume disponibile”, arăta o notă secretă, din mai 1944. Între timp, Hunedoara era survolată de avioane inamice, iar pentru ca producţia să nu fie afectată de bombardamente, conducerea Uzi­nelor de fier era suspectată că întârzie darea alarmei. „S-a întâmplat ca de două ori alarmarea populaţiei să se facă atunci când avioanele se aflau deja la periferia oraşului Hunedoara. Popu­laţia afirmă că această măsură s-ar fi luat de către conducerea Uzinelor de Fier Hunedoara, pentru ca între­prin­derea să nu aibă deficit în ce priveşte productibilitatea, căci muncitorii părăsesc incinta Uzinelor de fier, în­cetând activitatea când se dă alarma şi se refugiază în comunele din jur, de unde se înapoiază doar cu mare întâr­ziere”, informa o notă din 22 mai 1944.

Sfârşitul războiului nu a adus redre­sarea sperată a Hunedoarei. O notă informativă din ianuarie 1945 arăta că Uzinele de fier urmau să îşi înceteze complet producţia, deoarece nu mai aveau materii prime. Duceau lipsă de păcură şi cărbune, necesare Centralei electrice şi furnalelor. O delegaţie de muncitori împreună cu Alexandru Rău, şeful Uzinelor de Fier, au plecat la Bucureşti pentru a cere intervenţiile necesare. „O primă măsură luată din cauza lipsei de combustibil necesar centralei electrice este reducerea lu­minii electrice furnizată oraşului, lu­mină care este dată oraşului numai de la orele 16 şi până la orele 23”, se arăta în informarea Comisariatului de Poliţie.