Ana Avramescu, profesoara care a înfiinţat un afterschool gratuit

Articolul a fost vizualizat de 951 ori

Era dăscăliţă de ani buni când şi-a dat seama că vrea să facă mai multe activităţi decât cele prevăzute pentru catedră. Mai ales pentru copiii aflaţi într-o formă sau alta de lipsuri şi suferinţă. Copii din familii mai puţin aşezate. Unii dintre ei, cu părinţi plecaţi peste graniţe, trăind departe de ceea ce am putea numi o viaţă îndestulată şi lipsită de griji. A constatat, însă, că nu putea să facă mare lucru, în lipsa unor documente, a unei ştampile şi a unui statut oficial. Aşa a decis să înfiinţeze asociaţia Asociaţia Pro Educaţie, Istorie şi Cultură, alături de doi colegi: Corina şi Florin Popovici. Acum organizaţia are câteva zeci de membri, inclusiv din afara Hunedoarei, şi peste 300 de beneficiari. Organizaţia pe care a creat-o susţine, şi în timpul liber, dezvoltarea copiilor din Hunedoara, dar şi din România.

MARE Ana Avramescu la lansarea cărţii sale
Face echipă cu câţiva colegi şi cu soţul ei, profesorul Viorel Guţu, ale cărui merite au fost recunoscute public de comunitatea hunedoreană, printr-un premiu primit de dascăl chiar în centrul Devei. Asociaţia Pro Educaţie, Istorie şi Cultură şi Centrul de Asistenţă Şcolară „Corvinias” au oferit, până acum, activităţi educative pentru mai bine de 300 de copii din judeţul Hunedoara, dar şi din Giurgiu şi Buzău. Profesoara de matematică Ana Avramescu „s-a dat peste cap”, a scris proiecte după proiecte şi a organizat pentru copii tabere de vară, activităţi educaţionale şi cursuri la centrul asociaţiei. Nu o dată, ca să poată desfăşura activităţile programate cu copiii, hunedoreanca spune că a adus bani de acasă, la propriu. A cooptat în proiectul ei o mână de profesionişti, care organizează ateliere de fotografie, jurnalism, handmade (n.r.: lucru manual), istoria Hunedoarei, ştiinţe aplicate, dezvoltare personală, maniere în societate şi multe altele. Mai mult, zice că, pentru copii, acesta este doar începutul: alături de soţul şi colegii ei, specialiştii care fac voluntariat în organizaţie, Ana Avramescu vrea să dezvolte organizaţia, în anii care vor urma.

-    Mai mult decât de orice alte materii, elevii fug şi au fugit, parcă dintotdeauna, de matematică. Dum­nea­voastră, însă, aţi ales tocmai acest domeniu, atât de… temut. Cum şi de ce o asemenea opţiune?

–  M-am hotărât să dau la Facultatea de Matematică în clasa a noua sau poate chiar în clasa a opta. Mi-a plăcut foarte mult matematica, deşi am avut un profesor care m-a chinuit foarte mult: în sensul că am avut chiar şi note de trei! Am avut acelaşi profesor de matematică din clasa a cincea şi până într-a XII-a: domnul profesor Laţcu, care nu încuraja niciodată fetele care vroiau să dea la matematică! În schimb, mama mea mă încuraja mereu: „- Da, dar, uite… am luat trei!” „Nu-i nimic, tu mergi mai departe, spunea mama”. Când am dat eu la matematică a fost concurenţă foarte mare: şapte candidaţi pe un singur loc! Eram generaţiile de decreţei, iar în 1990, când am terminat, am fost ultima promoţie care a beneficiat de repartiţie guvernamentală. Aş fi putut să aleg să merg la Timişoara, Constanţa, Braşov sau Arad, dar am decis să mă întorc la Hunedoara. Doi ani am predat la Liceul Agricol Geoagiu, unde mi-a plăcut foarte mult, deşi asta însemna pentru mine o navetă foarte grea: plecam dimineaţa, la ora 4 şi ajungeam seara, după ora 6 acasă.
Campania asociaţiei „Pentru bunicii fără nepoți, pune darul tău într-o cutie!” (1)

-    O vreme aţi predat nu doar matematică, ci şi informatică.

–    Aşa este. După ce am terminat Facultatea de Matematică, am făcut specializare şi pentru informatică: am fost printre primii profesori din oraş, alături de Mircea Nistor şi Dorina Petraş, care am văzut un calculator, înainte de ’95. Apoi, i-am învăţat şi pe colegi. Mulţi mi-au spus: „Vezi, tu mi-ai pus mouse-ul în mână”. De altfel, am făcut meditaţii gratuit cu mulţi copii, fără a le cere bani. Aşa am simţit eu, că este bine să-i ajut. Înainte de a susţine eu treapta a doua, un mare profesor, domnul Aurel Cheresteşiu, făcuse acelaşi lucru pentru mine, aşa că acum trebuia să întorc şi eu acest bine.

-    Mulţi dascăli, hunedoreni şi nu numai, au abandonat învăţă­mântul şi s-au dedicat altor profesii ori au plecat peste graniţe, unde li s-a părut o variantă mai confortabilă munca necalificată. Nu v-a bătut niciodată gândul să renunţaţi la sistem şi să plecaţi din Hunedoara?

–    Întotdeauna mi-am iubit me­seria de dascăl. Nici măcar din Hu­nedoara nu mi-am dorit să plec, deşi în 1990, când am avut repartiţia guver­namentală, aş fi putut pleca în oraşe mari precum Braşov, Constanţa, Arad. Am preferat să revin acasă, în Hu­nedoara. Dar, în ultimii ani, ca urmare unor dezamăgiri vizavi de sistemul de învăţământ, m-a bătut gândul să renunţ şi să mă dedic domeniului informatic, în care sunt specializată. Până la urmă, a rămas doar un gând (acest domeniu rămâne în continuare o mare pasiune a mea). Totuşi, la învăţământ nu am renunţat.

-    Ce planuri aveţi la Asociaţia Pro Educaţie, Istorie şi Cultură şi Centrul Şcolar Corvinias pentru acest an?

–    Ne dorim să continuăm proiectele tradiţionale, deja: Şcoala de vară „Istoria la Castel”, care, iată, a ajuns la ediţia a V-a, Lecţia de istorie devenită foarte apreciată, cu aproape 14.000 de aprecieri (pe reţeaua Fa­cebook), Şcoala Altfel Online, dedicată activităţilor din săptămâna „Şcoala altfel”, revista asociaţiei ”Corvinias”, dar să iniţiem şi noi proiecte, precum lansarea unei platforme educaţionale numită UŞOR (Univers Şcolar Online Recreativ) şi o serie de ateliere in­teractive pe teme de istorie hu­ne­doreană. Avem în proiect şi două cărţi care vor fi dedicate activităţilor din centru. În ceea ce priveşte centrul, dorim dezvoltarea sa, în continuare, îmbu­nătăţirea dotărilor, diversificarea ate­lierelor pentru elevi şi dorim să iniţiem în cadrul centrului un curs de formare pentru profesori şi câteva seminarii pe teme de educaţie şi istorie, locală sau naţională. Ne dorim, de asemenea, să continuăm campaniile sociale, de­dicate copiilor şi persoanelor vârstnice din centrele sociale din Hunedoara.

-    Cum vedeţi ONG-ul şi Centrul peste 10 ani?

Curs de fotografie-    Să sperăm că vom fi sănătoşi, aşa încât peste 10 ani să putem să ne bucurăm de multitudinea de proiecte iniţiate, dedicate educaţiei, istoriei, culturii, nu numai în Hunedoara, de ce nu şi în alte zone ale ţării. Poate este un gând ambiţios, dar am în vedere diferite solicitări pe care le-am primit din ţară, mai ales cu privire la centrul şcolar. Şi, ca exemplu, putem spune că la şcoala de vară avem deja parteneri din Buzău, Giurgiu, Neamţ, Caraş-Severin, ceea ce pentru noi înseamnă foarte mult!

   De curând aţi lansat şi vo­lumul „Jurnal – O zi, un gând”. Cum a apărut ideea cărţii?

–    Cartea… a fost o dorinţă a mea. Sunt rânduri în care am aşternut gânduri, ca o bucată din suflet. M-am destăinuit, deşi nu mi-a cerut nimeni asta. Mi-am pus sufletul pe tavă, în speranţa că cei care citesc să mă cunoască dincolo de ceea ce ştiu din viaţa de zi cu zi.

-    Dacă aţi avea puterea, ce aţi schimba la oraşul şi la ţara în care trăiţi?

–    Pentru că sunt din sistemul de educaţie, în primul rând aş schimba destul de multe în acest sistem. De aici pleacă multe dintre problemele unei societăţi şi dacă acest sistem are dis­funcţionalităţi, mai departe lucrurile nu pot decurge bine. Există apoi mentalităţi care trebuie schimbate, atât la tineri cât şi la persoanele adulte. Şi mai cred că tinerilor nu li se acordă atenţia cuvenită, nu li se dau prea multe şanse aici, în ţară, şi, din păcate, mulţi dintre aceşti tineri, capabili şi şco­larizaţi în ţară, aleg să lucreze ca necalificaţi în altă parte, departe de familie, irosindu-şi şansele de a con­strui ceva bun aici. Sunt multe pro­bleme în societatea actuală, însă pentru rezolvarea lor trebuie implicarea spe­cialiştilor şi a profesioniştilor, lăsându-se la o parte orgoliile politice sau de altă natură.