Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva poate fi construit fără probleme

Articolul a fost vizualizat de 263 ori

Ministerul Transporturilor a anunţat emiterea autorizaţiei de construire a Lotului IV din Autostrada Lugoj – Deva, între Ilia  şi Gurasada, astfel că lucrările vor putea continua pe sectoarele pe care ele au fost întrerupte în 2015.


MAIN autostrada
Lotul IV al viitoarei Autostrăzi Lu­goj – Deva ar putea fi realizat în 2017. Ministerul Transporturilor a anunțat că a fost emisă Autorizația de con­struire pentru tronsonul respectiv, cu o lungime de 22,653 km. Traseul său traversează teritoriile administrative ale comunelor Gurasada, Ilia, Brănișca și Șoimuș din județul Hunedoara. „Lu­crările autorizate cuprind și lucrările executate în anul 2015 fără autorizație de construire care, prin aplicarea pre­vederilor OUG nr 7/2016, au fost expertizate și declarate conforme cu proiectul tehnic, și menținute prin aprobarea Ordinului de ministru nr. 288/2.03.2017. În prezent, Lotul 4 este realizat în proporție de 48 la sută, fiind efectuate o parte din lucrările la drum, de artă și de consolidare. După ce Com­pania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va transmite antreprenorului Ordinul de începere a lucrărilor, acestea vor fi continuate într-un mod susținut”, a informat Ministerul Transporturilor.
Autorizația de construire include și realizarea unui nod rutier la Șoimuș, precum și a unui centru de întreținere. Acest tronson de autostradă se va conecta cu Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, în zona Nodului rutier Ilia și cu Autostrada Deva – Orăștie, în zona Nodului rutier Șoimuș. Odată cu deschiderea șantierului de lucru, s-au creat premisele pentru aproximativ 500 de locuri de muncă, au completat reprezentanții Ministerului Tran­spo­r­turilor. Valoarea totală a investiției este de 419,4 milioane lei, din care 280,2 milioane lei reprezintă suma alocată lucrărilor menționate în autorizație. Toate lucrările efectuate pe Autostrada Lugoj – Deva vor fi monitorizate de Ministerul Transporturilor, astfel încât să fie respectate termenele asumate pentru punerea acestora în circulație. „În cei 90 de kilometri pe care ni i-am asumat că îi vom finaliza în acest an este inclus și Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva”, a declarat ministrul Răz­van Cuc, în conferința de presă organizată la Timișoara.