Unde petrecem mini-vacanţa de 1 Mai în judeţ – Dacă muntele vă atrage, Valea Jiului e pentru dumneavoastră

Articolul a fost vizualizat de 177 ori

rafting pe jiu

 

Anamaria NEDELCOFF


Munte, aer curat, peisaje care-ți taie răsuflarea, chei amețitoare, ape în­vol­burate. Și, dacă nu-ți flutură buzunarele a pagubă, te mai poți distra și altfel, la rafting, canyoning, stand up paddle boarding, mountain bike, alpinism, escaladă, zbor cu parapanta, speologie ori simple drumeții. Ai de unde alege, fiindcă Valea Jiului, de la est la vest, este, poate, cea mai bogată zonă a Hunedoarei din punct de vedere turistic.
Unde poți să-ți petreci minivacanța de 1 Mai? Depinde de ceea ce îți place să faci, de numărul de prieteni cu care ești și, bineînțeles, de buget. În Valea Jiului, locurile de picnic sunt aproape inexistente, mersul la iarbă verde pu­tând să ”te bucure” cu o amendă pri­mită de la jandarmii montani, care-ți vor explica de ce nu ai voie să faci focul într-un loc în care mergi de când erai în grupa mică, la grădiniță.
În Valea Jiului ai Parângul, Munții Vâlcan, Straja și Retezatul, pe care le poți vizita atât pe timp de iarnă, cât și vara.
Dacă vrei să-ți petreci câteva zile în Parâng și plănuiești să urci pe Cârja ori Parângul Mare, precum și la lacurile din zonă, ai două variante: aceea de a te caza la o pensiune sau a-ți căra rucascul și cortul în spate, cu mâncarea aferentă.
Cele mai cunoscute pensiuni și cabane în Parâng sunt ”La Răzvan”, ”Bujor de Munte”, ”Groapa Seacă”, ”Ayana”, unde tarifele pornesc de la 50 de lei de persoană pentru cazare. Aici găsești mâncare tradițională sau orice altceva îți dorește inima, la prețuri cumsecade. Însă, dacă te simți cu dare de mână, te poți caza la Hotel Rusu, unde prețurile sunt mai piperate, dar și condițiile de patru stele, unde plata unei camere pornește de la 150 de lei, ajungând la 330 de lei/noapte, pentru un apartament.
Dacă vrei mai în estul Văii Jiului, poți alege să mergi în stațiunea mon­tană Straja, însă majoritatea turiștilor susțin că cel mai bine este iarna. Pe timp de vară, stațiunea îți oferă un peisaj dezolant: alături de cabanele mari, mici și tot felul de alte cocioabe construite în jur, fără nicio grijă pentru detaliu și frumos, mai ai parte și de festivalul gunoaielor, care răsar la prima topire a zăpezii.
Însă, dacă preferi să ignori ce ai în jur, poți alege să te cazezi la Vila Alpin, de exemplu, unde tarifele pornesc de la 100 de lei/cameră/noapte, în funcție de ziua săptămânii pe care ai ales-o. Mâncarea este bună, proaspătă, au dulcețuri și murături preparate la ei. Muntele, dincolo de stațiune, îți oferă peisaje de neuitat, care merită imor­talizate.
Și, dacă ai gust de aventură de 1 Mai, poți alege să faci rafting pe Jiu. Jiul este cel mai tehnic râu pentru rafting din România, sunt zone în care atinge și zone de 3+ ca dificultate. Costul unei ture este de 45 de euro/persoană.
Totodată, în Valea Jiului ai și trei canioane în care poți face canyoning: Cheile Buții, Valea Mării și, aproape de Petroșani, canionul Jgheabului. Tariful pornește de la 80 de lei/persoană și se mai poate negocia în funcție de numărul persoanelor implicate în activitate, precum și de dificultatea canionului. Tarifele includ costumele și încălțămintea de neopren, căștile, hamurile, dispozitivele de asigurare și autoasigurare, precum și ghidul.
Totuși, dacă nu vă atrag foarte mult sporturile ce includ adrenalina, o simplă drumeție prin Cheile Buții sau la cascadele de pe Valea Mării, unde veți întâlni în cale Sfinxul Lazărul, vă va mulțumi. Aici, în zonă, vă puteți caza la Pensiunea Retezat sau la Cheile Buții. Tarifele pornesc de la 50 de lei/persoană pe noapte, în funcție de tipul camerei alese și cel al persoanelor. Mai mult, recenziile din online arată că, în ambele pensiuni, mâncarea are un preț acceptabil și este gustoasă.