Cine sunt oamenii care iubesc să facă din motociclism un rodeo pe două roţi

Articolul a fost vizualizat de 636 ori

MARE

 

Dintr-un sat liniştit, Ghelariul a ajuns în mai 2017 capitala enduro a continentului. S-a dat adunarea pentru dependenţii de adrenalină. Locul arată ca un stup răscolit, plin de zbucium. A început rodeo-ul cailor putere!


Laura OANĂ

Ada BERARU


Agnieszka și Tomek, de nedespărțit!

Agnieszka și Tomek, de nedespărțit!                            Fotografie din arhiva personală.

Organizatorii sunt şi ei uimiţi de amploarea luată de cursa de hard enduro din Pădurenime. În Ghelari, nu se aud doar motoare, ci toate limbile Europei. O promovare ex­traordinară pentru zonă. “Le-am pregătit nişte probe faine, pe sufletul lor. Sunt aproape 500 de rideri şi 20 de ţări în concurs. A ajuns competiţia cu cea mai mare participare din România, pe toate ramurile sportive din domeniu. Din toată istoria. Oamenii au văzut probabil că facem o cursă bună, că suntem serioşi şi atunci motocicliştii vin. Circa 98% sunt străini”, spune Paul Grecu de la Moto Club Haita Deva, iniţiatorul competiţiei. Pe tricoul lui scrie mare şi nimerit: “Ursu’ Grizzly”. Şi înţelegi de ce doar când îl vezi agitat, adică în majoritatea secundelor din concurs.

“Nămol ca la Techirghiol!”

Ca să facă faţă valului de bikeri, organizatorii au pregătit patru zile de concurs şi trei clase de dificultate. De la trasee de rupt motoare, până la excursii care te epuizează. Începe să picure şi băieţii din organizare îşi freacă palmele: “Nămol ca la Techirghiol!” La un asemenea puhoi de motociclişti, e greu până şi să dai startul. Maşina poliţiei reuşeşte să-şi facă loc în faţă doar pentru că ocupă locul din timp: din spate, motoarele curg în şuvoaie clocotitoare. Parcă se fac pregătiri de război – în câteva secunde, sirenele poliţiei se pierd în zgomotul infernal. Băieţii din organizare turează şi ei motocicletele şi ATV-urile către punctele de control (CP-urile) de pe traseu, alţii instalează startul, alţii împart ordine, şepci şi veste. 500 de rideri ambalează motoarele. Pământul duduie sub picioare, aerul vibrează.

foto 6
Nimeni nu vrea poşetă

Mai în glumă, mai în serios, cei care se ocupă de trasee spun că terenul e foarte… picant. S-a confirmat în timpul cursei, când zeci de concurenţi s-au prăbuşit sub sau peste motoare. Cei mai buni au trecut din prima, pentru alţii a fost mult mai greu şi mai dureros. După teren, talent şi experienţă, motocicletele nervoase fac balet deasupra potecilor, cauciucurile muşcă din teren, riderii saltă în şei ca pe nişte tauri nărăvaşi. E musai să te ţii de coarnele motoarelor. Se dau peste cap şi îşi aruncă riderii la vale, între mărăcini, în râpe. Dacă auziţi un endurist urlând “poşetă”, să nu vă dea gândul la accesorii de damă. “Poşetă” e atunci când urci panta şi zboară motorul de sub tine la deal. Bine ar fi să şi rămână acolo şi să nu o ia înapoi după tine, la vale, de-a berbeleacul. Vă imaginaţi câtă transpiraţie te îneacă până împingi vreo sută de kilograme pe coasta muntelui, când pământul îţi fuge de sub picioare?! Enduro nu e sport pentru cei slabi de înger – ai nevoie de curaj, voinţă şi rezistenţă, plus câteva doze bune de energizant puternic. Şi toate astea ca să simţi gustul acela unic al adrenalinei care te face să te simţi viu, fierbinte şi gata să înfrunţi o lume întreagă

Sportul cu motor care scoate untul din om

Probele scot sufletul din rideri, care apar,  la sfârşitul zilei, uzi leoarcă, zgâriaţi, plini de noroi şi cu hainele sfâşiate. Sunt accidentaţi, obosiţi, mulţi cu bucăţi lipsă din motoare, dar le place nebunia asta. “Foarte frumos, o cursă aşa cum trebuie, cursivă. Sunt mulţumit”, spune Bart Stroişteanu de la experţi. Un polonez venit pentru prima dată în România a gustat din pământul ţării mai mult decât un localnic: “Este ok, e bine! E aşa, de greutate mediu spre greu! Sunt cu prietenii din Polonia pentru prima dată la voi şi, da, îmi place”. Alături, un alt rider povesteşte agitat. Ce-o fi păţit?! “Am dat cu casca”, zice omul. Alt motorist pufneşte în râs: “Şi în cască era capul!” Toată lumea râde. Îmbrăcat generos în noroi, de la cască până la cizme, un neamţ e fericit: “Oh, ne distrăm de nu se poate! E un traseu distractiv, nu e foarte complicat, dar nu e nici foarte uşor. Sunt din Germania, prima dată în România, prima dată şi la Panorama. Şi îmi place mult!” Dincolo, un austriac arată a om doar după ce îşi dă jos casca: “E minunat! E vorba de teren diferit, ai nevoie si de viteză, sunt urcări pe deal, îmi place foarte mult! Sunt pentru a doua oară aici, dar văd că e ceva nou de fiecare dată. Oamenii sunt la fel, minunaţi!”

Enduro de sex feminin

Printre sutele de bărbati de­pen­denţi de adrenalina stârnită de mo­toarele de teren, sunt şi câteva fete. E Lixi, din staff-ul competiţiei, iar Andreea Goga concurează. Se dă cu motorul de mai bine de zece ani, îi place la nebunie, deşi recunoaşte că nu e uşor pentru o femeie să stă­pânească caii putere. “Caut în enduro ce caută şi băieţii – adrenalină, timp în natură, senzaţii. Orice sport cu motor are şi părţile lui grele – la figurat şi la propriu. Noi, fetele, nu avem fizicul bărbaţilor şi e un pic complicat cu greutatea motocicletei, dar sunt nişte riscuri care sunt în pachet. Andreea Goga de la BGS Motor Sport Bucureşti a luat locul 63 la clasa ei. A venit un pic mai bine decât Andrei Stănilă de la Haita Deva. E inginer auto, are 25 de ani şi e pentru prima dată într-o competiţie hard: “M-am urcat pe motor la 15 ani şi am ales enduro pentru senzaţia asta extraordinară, amestecul de adre­nalină, sentimentul că eşti liber. E primul, dar cu siguranţă nu ultimul concurs. Sunt şi instructor de schi la Straja, iubesc ambele sporturi, dar enduro e mult mai solicitant şi mai costisitor: doar echipamentul este peste două mii de euro.” Pentru toată tabăra, Andrei e copilul lui “Orbit”.

Foto 7
Enduro pe din trei: tatăl, fiii şi gemenii

Florin Stănilă, pe numele din buletin, este unul dintre enduriştii cu vechime din Haita Deva. Are mulţumirea că fiul îi urmează pasiunea, la fel cum Paul Grecu şi-a deprins băieţii pe motor de când erau de câţiva anişori. Acum, la 16 ani, Sergiu Grecu este campion naţional la clasa experţi, la enduro şi la endurocross. O participare inedită la această ediţie a fost cea a doi fraţi din Cugir. Gemenii Claudiu şi Graţian Frîncu au 56 de ani şi au terminat cursa la diferenţă de un sfert de oră. Au concurat la „hobby”: Claudiu a ajuns la finiş pe locul 28, Graţian are locul 38: ,,Super, super frumos! Traseu bun… Mai venim!”

Grad de ocupare hotelieră 100%

Pensiunile, hotelurile şi mai nou chiar şi multe din locuinţele sătenilor din zonă sunt pline. Cazările sunt ocupate de rideri care au venit cu echipe tehnice şi familii. “Semnalul este absolut pozitiv: au început oamenii din comună să primească participanţi în condiţii foarte bune. Tot ce înseamnă structură de cazare în zonă, până la Deva, e ocupată la limită. În Ghelari, e full, totul! E un lucru bun pentru judeţ”, explică Sergiu Ţenţ, cel al cărui pensiune e tabără moto, neîncăpătoare, în 2017.

Polonezii din Plosca

Sunt şase. Cazaţi, cu toţii, sub digul barajului la o mică pensiune de familie din Plosca (n.r. Teliucu Superior):

Szymon și Rafal, dintotdeauna pasionați de motoare.

Szymon și Rafal, dintotdeauna pasionați de motoare. Fotografie din arhiva personală.

Michal, venit la Hunedoara tocmai din Polonia.

Michal, venit la Hunedoara tocmai din Polonia. Foto din arhiva personală.

Szymon, Rafal, Michal, Krzysztof, Tomek şi frumoasa Agnieszka. Tânăra nu va participa la concurs, doar a venit să îşi însoţească perechea în România. Unii au mai fost o dată, alţii de două, trei sau chiar patru ori în țara noastră. Deschişi şi plini de umor, fără niciun pic de răutate, polonezii spun că regăsesc în satele româneşti propria lor ţară, în urmă cu 20 de ani! Partea dinspre vest, mai ales, are un aspect mult mai modern, în timp ce estul Poloniei a rămas mult în urmă! „Peisajele şi oamenii ne plac cel mai mult! Ne gândim serios să ne mutăm în România!”, spune blon­dina cu ochi migdalaţi, din Gdansk, marele oraş de la Baltică. Dacă-i întrebi ce înseamnă, pentru ei, enduro, îţi vor spune că, paradoxal: relaxare, dar şi adrenalină, plus doza vitală de împlinire! E drept, a fost obositor, seara de abia se mai ţin pe picioare şi, în discuţiile dintre ei, dacă mai înţelegi câte un cuvânt sau două, îţi dai seama cât de dificil a fost până şi traseul pentru clasa hobby: „Veţi reveni la anul?”, îi întrebi. „Oh, nu ne întreba acum! Suntem terminaţi! Întreabă-ne prin decembrie, când sigur o să ni se facă dor!”

Bilanţ hard enduro

Krzysztof Kaminski, fericit, la finalul competiției. fotografie din arhiva personală.

Krzysztof Kaminski, fericit, la finalul competiției.          Fotografie din arhiva personală.

Enduro Panorama 2017 însu­mea­ză patru zile obositoare cu aproape 250 de kilometri dificili parcurşi pe traseele din Ţinutul Pădurenilor. La final, trofeul a revenit tânărului ceh David Cyprian, care a reuşit să ajungă pe podium, la Enduro Panorama, pentru a doua oară. „Este o com­petiţie foarte frumoasă, vin deja de cinci ani. Ajung aici destul de des, peisajul este minunat, iar oamenii sunt foarte drăguţi şi îmi place la voi”, spune riderul de 18 ani, care şi-a bătut la secunde adversarul, câş­ti­gătorul de anul trecut, riderul neamţ Philipp Scholz: „Continui să mă întorc la Enduro Panorama pentru că e o cursă frumoasă! Poate că alte competiţii sunt mai dure, dar aici peisajul şi atmosfera sunt superbe.” Pe locul trei, la clasa A, a venit campionul român Jozsa Norbert-Levente. „Totul a fost foarte OK, frumos, traseul mi-a plăcut.” La clasa B, locul I a urcat Zdenek Cyprian, tatăl lui David.

Au plecat acasă cu 1200 de euro, respectiv 600 de euro.