Râsu’ lumii – Devoratorul de cuvinte

Articolul a fost vizualizat de 186 ori

zhd Ziarul Hunedoreanului
În Ziarul Hunedoreanului este citată declaraţia: „Avem mândria să spunem că noi am iniţiat în România aceste jocuri şi după noi s-au luat şi alţii şi se organizează în multe părţi ale ţării şi este primul concurs care se organizează special. Am iniţiat pentru copii cu Sindromul Down, de şapte ani acest eveniment şi se ţine la Hunedoara, a fost decizia noastră. Mai sunt evenimente care sunt organizate în alte părţi ale ţării, dar noi constant de şapte ani le organizăm.” Cred că unii nu îşi recitesc textele, nu se mai uită peste ele deloc – doar aşa pot să înţeleg cum se nasc astfel de propoziţii neclare.
Pe lângă virgula dintre subiect şi predicat (corect era: „Airsoftul în România este o disciplină sportivă…” ) şi aici s-a ratat exprimarea clară: „Airsoftul în România, este o disciplină sportivă apărută în 2010, faţă de alte ţări unde a cunoscut o dezvoltare de amploare datorită accesului mai uşor la echipamentele de protecţie precum şi a legislaţiei care stă la baza acestui sport, şi la noi se urmăreşte organizarea a cel puţin a unui campionat naţional.”


 

servus
Servus Hunedoara
În Servus Hunedoara, am găsit următoarea declaraţie legată de greva anagajaţilor de la ANAF – şi aici multe „sensuri ascune”: „Îi rugăm să le folosească pentur că astăzi cu vom lucra cu siguranţă şi mâine ne vom întâlni şi vom vedea”.

 


zvj
 Ziarul Văii Jiului
În legătură cu un eveniment organizat duminică, la Lupeni, scrie: „Pentru aş arăta priceperea în acest joc, au urcat pe scenă copii şi părinţii.” „Aş arăta” este forma de condiţional optativ a verbului „a arăta”, care nu trebuia folosită aici. Forma corectă în proproziţia citată era: „Pentru a-şi arăta priceperea în acest joc, au urcat pe scenă copii şi părinţii.”
Ziarul Văii Jiului informează: „Într-o sală de festivi­tăţi gătită în ţinută de gală din cadrul Casei de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila, câteva zeci de scriitori din Vale, precum şi alte câteva zeci de iubitori de literatură şi scrieri alese, vineri, 12 mai 2017, a avut loc cea de-a doua ediţie a Cenaclului „Boema”.” Fraza începe într-un fel şi se termină altfel – fără sens.
Iar demonstraţiile de exprimări alambicate nu s-au încheiat: „Dimineaţa zilei de vineri a început ca şi a aceleia care i-a urmat. A plouat, încât era musai să ieşi afară din casă numai dacă aveai treabă.”
Care e diferenţa dintre „acte culturale” şi „acte culturale”? Dacă nu ştim, îl întrebăm pe cel care a scris: „Am văzut prin sală şi mai mulţi prieteni ai ziarului nostru, mulţi nelipsiţi de la astfel de evenimente, mulţi dintre ei de asemenea făptuitori de acte culturale sau culturale, ori sprijinitori ai acestui domeniu.”
Nici dezacordurile nu pot lipsi: „În sfârşit, săptămâ­na trecută a fost aprobată în consiliul local utilizarea acestui excedent, şi au început lucrările de intervenţie pe străzile care au suferit în urma inundaţiilor, lucrări care constă în principal în pietruiri, pentru că cele mai afectate au fost străzile de pământ şi pietruite.” Corect era: „lucrări care constau”.
O definiţie simpatică pentru „petrecere” am găsit în următorul text: „Ieşirea la pensie este întotdeauna un motiv de bucurie. Şi pentru sărbătorit, şi pentru cei apropiaţi lui. Iar bucuria este şi mai mare atunci când toţi se întâlnesc într-un cadru organizat, cum i se mai spune unei petreceri.”


 

glasul

 

Glasul Hunedoarei
Am găsit şi o virgulă între subiect şi predicat: „Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a devenit unul dintre promotorii de seamă ai Sarmizegetusei Regia.” Corect era: „Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a devenit unul dintre promotorii de seamă ai Sarmizegetusei Regia.”

Cei de la Glasul Hunedoarei au inventat şi un nou cuvânt – „promp”, după cum rezută din folosirea sa de mai multe ori: „O căprioară ţinută în captivitate în parcul Bejan a murit. În timp ce autorităţile spun că au acţionat promp, oamenii susţin că nu s-a întâmplat aşa, ba din contră, leşul ar fi stat acolo, acoperit cu paie, timp de câteva zile.,  În cursul zilei de ieri, până la închiderea ediţiei, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare nu a putut fi contactat. Autorităţile locale spun însă că au acţionat promp, imediat ce au fost anunţaţi de îngrijitor.”


Gazeta de Dimineaţă
Citez următorul text din Gazeta de Dimineaţă: „Anchetatorii susţin că  în perioada 2014 – 2015, reprezentanţii unor societăţi comerciale au constituit un grup infracţional organizat care au= acţionat în domeniul agricol, al construcţiilor şi al comerţului cu piese auto.” Corect era: „au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în domeniul agricol”.

 


avantul liber
Avantulliber.ro
Pe site-ul avantulliber.ro scrie: „Obezitatea la copil, mai ales în cea de a doua decadă a vieţii, este recunoscută a fi un factor predictiv cert al obezităţii la adult, mai ales în cazul copiilor foarte obezi din părinţi obez.” Conform Dexonline.ro, obez – care suferă de obezitate; foarte gras; astfel că „foarte obez” nu se prea potriveşte („foarte foarte gras”).
Diacriticele sunt din nou opţionale, mai ales când se ia un text de pe Facebook; de ce să se mai facă efortul de a pune diacritice, merge şi aşa! Astfel că pe acest site scrie: „Cristian Roşu, candidatul PNL, la alegerile locale parţiale din luna iunie a lansat, ieri, pe reţeaua socială, un apel la unitate. <Pentru ca iubesc acest oras si-mi doresc ca, in perspectiva alegerilor pentru primar, oamenilor sa le fie usor sa voteze si sa nu trebuiasca sa aleaga dintr-un numar mare de doritori,propun candidatilor din opozitie stabilirea unuia singur,care sa reprezinte glasul cetatenilor din Lupeni,nu ambitii personale si orgolii fara margini. Locuitorii Lupeniului merita totul si orice dorinta personala trebuie sa paleasca in fata binelui general. Trebuie tinut cont ca,aceste alegeri au un specific aparte. Componenta Consiliului Local este deja cunoscuta,astfel ca,unui primar care nu are consilieri locali ii va fi imposibil sa lucreze si sa-si puna in practica proiectele. TUTUROR CELOR CE IUBESC ACEST ORAS LE CER UNITATE si le spun ca acum este momentul sa demonstreze acest lucru ! Raman deschis acestei colaborari>,  a scris Cristian Roşu.
Bârna din ochiul propriu
Nu ar fi rău ca, din când în când, Chioru’ să îi împrumute ochiul său bun şi corectorului de la REPLICA. Deşi, de această dată, la cât de mare este titlul de pe prima pagi­nă, cred că putea observa şi cu ochiul rău următoarea greşeală: „Hunedoreanul care a protestat împotriva OUG 13 în Antartica”. (Corect este: Antarctica.)

Să corectaţi bine!

Tags: , ,