Andrei, hunedoreanul cu sindrom Down, a dus flacăra olimpică a Europei în Japonia

Articolul a fost vizualizat de 1,076 ori

MARE Foto 1
A venit pe lume cu un cromozom în plus şi cu un „ochi” incredibil de frumos! Nu ştie să vadă lumea altfel decât frumoasă şi e în stare să găsească neştiute calităţi acolo unde alţii nu văd loc decât pentru critică. Uneori, familia şi prietenii aproape că se simt vinovaţi. Pentru că Andrei s-a născut să vadă viaţa prin lentile roz şi să ne dea un exemplu de curaj şi perseverenţă. Aşa cum stă pe cana­peaua din sufragerie îţi pare greu să crezi că „băieţelul” cuminte din faţa ta are 31 de ani şi este multiplu campion la o mulţime de discipline sportive: înot, dans, călărie, tenis de masă, baschet, fotbal, bocce (un joc cu mingi, originar din vechiul Imperiu Roman)… Andrei le face pe toate, aşa că-i este foarte uşor să te „bage în buzunar”. Un raft întreg cu medalii şi un altul cu cupe dovedesc extraordinarele lui abilităţi, dar şi dăruirea mamei care, în urmă cu mai bine de 30 de ani, şi-a promis că fiul ei va fi, în ciuda sindromului Down,  un învingător. Chiar zilele acestea hunedoreanul a obţinut, la Jocurile de Nataţie Special Olympics de la Hunedoara, o nouă medalie de aur. În competiţie au intrat 150 de sportivi din cinci judeţe (Timiş, Alba, Bistriţa-Năsăud, Gorj şi Hunedoara), iar întregul eveniment a pornit de la o simplă idee a Marianei Niţă, mama lui Andrei, după ce tânărul a câştigat un concurs similar în Italia.

Foto 2Mister Down de România

„M-am străduit, încă de la vârsta de sugar a fiului meu, să fac tot ce este posibil pentru el. A fost, cumva, promisiunea vieţii mele: că va fi egal cu fratele lui. Andrei este al doilea născut, are un frate mai mare cu patru ani. Când a venit el pe lume, eu aveam, deja, idee despre ceea ce înseamnă o evoluţie firească a unui copil. Iniţial am suferit foarte mult. Mai ales că, pe vremea aia, nu prea aveam noi habar ce înseamnă sindromul Down. În jurul vârstei de patru luni m-am mobilizat! Îl vedeam cât este de frumos! El, ca fiinţă, este extrem de plăcut! Atunci mi-am spus că am în faţa mea un copil la fel de în regulă ca fratele lui. A fost momentul în care mi-am promis, în faţa lui Dumnezeu, că voi face tot posibilul ca Andrei să fie cât mai aproape de fiul mai mare. A fost greu, pentru că nu prea am ştiut de niciunele. M-am reprofilat şi am făcut facultatea (n.r. Mariana Niţă este profesoară în învăţământul special), iar rând pe rând am devenit pedagog, kineto­terapeut, logoped… La un an, fiul meu nici nu ţinea capul. Am fost la un kinetoterapeut, am văzut ce lucrează cu el şi, apoi, zi şi noapte, i-am lucrat fiecare muşchi. Apoi, am vorbit cu el non-stop, egal, ca şi cu fratele lui. În cele din urmă, am mers la şcoală, la Simeria, el elev, eu profesor. Şi, iată că, de la copilul hipoton care era, Andrei a ajuns Mister Down România!” Palmaresul lui Andrei cuprinde zeci de diplome, cupe şi medalii: În 2004, familia a fost în Austria, la Jocurile Europene de Ski, în 2005, în Japonia, la Jocurile Olimpice de Iarnă, iar Andrei a reprezentat România la trei probe: schi alpin, slalom şi super-slalom. La Jocurile Naţionale Special Olympics România, în 2004, a purtat flacăra olimpică, iar în Japonia a reprezentat întreg continentul european, ca purtător de flacără olimpică. În Italia, în 2009, a câştigat locul întâi la o competiţie de înot, face tenis de masă, dar şi călărie, a fost declarat „Sportivul anului”, în România, alături de nume grele ale sportului românesc, şi a fost decorat de preşedintele României, cu Meritul sportiv, clasa I, pentru rezultatele sale de excepţie!

Foto 3 Concurs de nataţie şi parc de echitaţie

În Italia, după concursul de înot câştigat de Andrei, a încolţit, pentru prima oară, în mintea Marianei Niţă, ideea organizării unei competiţii de nataţie şi la Hunedoara: „Mi-am zis că trebuie să fac şi în România ce am văzut acolo, pentru că la noi nu exista niciun concurs special de înot.” S-a întors acasă şi, în calitate de părinte membru în comitetul director al Special Olympics România (primul părinte din comitet, la nivel naţional), a propus conducerii organizarea unei olimpiade naţionale de nataţie. În 2011 a reuşit să organizeze prima competiţie, însă, pentru că era atât de dificil de gestionat un asemenea eveniment, hunedoreanca a trebuit să renunţe la caracterul naţional al concursului. În cele din urmă, competiţia s-a tran­sfor­mat într-o olimpiadă re­gională. „Îmi plac lucrurile bine făcute, iar organizarea acestui concurs devenise, la un moment dat, extrem de obositoare”, mărturiseşte hune­do­reanca. „Soţul meu a decedat când Andrei avea 9 ani, aşa că toate lu­crurile acestea de care v-am povestit le-am făcut singură. Părinţii mei au fost foarte mult plecaţi, abia ulterior s-au întors în Hunedoara. În schimb, am avut susţinerea locului meu de muncă. Colegii mei de la Centrul de Pedagogie Curativă din Simeria mă ajută şi mă susţin şi acum. Aşa că Jocurile de Nataţie Special Olympics sunt atât de cunoscute, încât Primăria Municipiului Hune­doara, Direcţia de Sport, Inspec­to­ratul Şcolar… toată lumea mă sus

Andrei, învingator la examenul destinului.

Andrei, învingator la examenul destinului.

­ţine!”, adaugă Mariana Niţă, care coordonează şi activităţile unui ONG, Asociaţia Umanitară „Ioana”, dar a înfiinţat, la Ostrov, şi un Parc de echitaţie şi agrement, căruia i-a spus „Andrei”.

Cât de greu se creşte un copil cu sindrom Down

„Să creşti un copil cu sindrom Down presupune că efortul se dublează sau se triplează, recunoaşte hunedoreanca. Un copil fără niciun fel de probleme îţi spune ce îl doare, ce îşi doreşte. La un copil cu nevoi speciale, mama trebuie să-l cunoască atât de bine încât, la cel mai mic detaliu, să înţeleagă din ce partea vine bucuria sau durerea. Din acest motiv, relaţia care se creează între cei doi este sublimă! Copilul îţi este ca un suflet pereche!” Cum a făcut ea faţă situaţiei? Reguli impuse, cel mai mic gest nelalocul lui, corectat, mereu şi mereu, până când obţii com­por­ta­mentul

Pasionat de echitaţie.

Pasionat de echitaţie.

dorit. „Eu îi corectez pe părinţi, îi dojenesc pe cei cu care îmi permit, când văd că un copil de 15-20 de ani nu ştie să ţină lingura sau să se lege la şireturi. De obicei, familiile care au copii cu probleme se aşteaptă ca oamenii din jur să fie extrem de binevoitori. Însă oameni care nu cunosc problema, nu au de unde să ştie, cum să te privească, ce atitudine să ia. Oricum, modelul vine din partea noastră. Pentru că noi trebuie să ne comportăm cu copiii noştri egal, la fel cum ne purtăm cu oricare altă persoană.”

Cum să transformi un coşmar într-o viaţă frumoasă

Părinţilor care acum sunt la în­ceput de drum, în aceeaşi situaţie în care ea însăşi a fost, în urmă cu mai bine de 30 de ani, Mariana Niţă le spune că educaţia şi mediul în care trăieşte copilul sunt foarte im­por­tante. „Prima treaptă pe care trebuie să o urci este să accepţi că ai un copil… special. Asta va schimba toată viaţa ta.
Dar, după ce ai luat în tine acest lucru, cauţi soluţii, astfel încât viaţa să nu-ţi fie un coşmar, ba, dimpotrivă, să ţi-o faci frumoasă, alături de co­pilul tău.”