Academia pentru reconversia minerilor se inaugurează în octombrie

În urma proiectului de reconversie profesională pentru regiunea carboniferă aflată în tranziţie Valea Jiului, lansat de RWEA – Asociaţia Română pentru Energie Regenerabilă (http://rwea.ro/), Academia RESS-MONSSON (www.gwo-training.eu ), CEZ România şi Ministerul Energiei, Centrul de Pregătire pentru Energie Regenerabilă şi Distribuţie de Energie Electrică încep organizarea pentru deschiderea Academiei în luna Octombrie a acestui an în Petroşani, împreună cu Universitatea din Petroşani. Pentru a demara cât mai repede activitatea, Academia pregăteşte deja strategia pentru angajarea minerilor care se vor înscrie în acest program.

Ca prim pas, Academia va lansa la începutul lunii august un portal pentru pre-inregistrarea celor interesaţi să se înscrie la cursurile de reconversie şi formare profesională. Imediat după absolvirea cursurilor, Academia va organiza interviuri împreună cu companiile interesate în vedere angajării şi va integra şi angaja absolvenţii pe noile poziţii pentru care au fost pregătiţi. În acest sens, Academia va iniţia o campanie de interviuri până la jumătatea lunii august în vederea demarării angajărilor în industria eoliană pentru una din specializările pe care le va pregăti – inspector reparaţii pale pentru turbine eoliene. Pentru acest job, cei care doresc să se înscrie, trebuie să fie persoane deschise lucrului la înălţime, să cunoască limba engleză la nivel de incepator-mediu şi să aibă cunostiinte tehnice de bază.

Activităţile zilnice presupun lucrări specifice de reparaţii la înălţime în coardă şi în platformă suspendată a materialelor compozite care îmbraca structura palelor turbinelor eoliene. Conceptual, aceste lucrări se fac în deplasare, aşa că persoanele trebuie să fie deschise să călătorească 4- 5 săptămâni pentru lucrări şi vor rămâne acasă 1-2 săptămâni Contractul va fi semnat pentru o durată de minim 2 ani , cu posibilitate de prelungire. Pentru acest tip de job, veniturile iniţiale pot începe de la 850 EUR şi ajung până la 2000 EUR lunar, în funcţie de durata deplasărilor şi tipul de activitate.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *