Accident pe autostrada A1, între Arad şi Timişoara

Un accident rutier a avut loc, duminică, pe autostrada A1, pe sensul de mers de la Arad spre Timişoara. Zece cetăţeni bulgari au fost implicaţi, dintre care cinci au fost răniţi.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe Autostrada A1 pe sensul Arad către Lugoj, la kilometrul 502, în zona localităţii Giarmata, judeţul Timiş, a avut loc un accident în care au fost implicate un microbuz şi o autoutilitară. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe a doua bandă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, accidentul a avut loc lângă Timişoara, în zona localității Giarmata, pe sensul de mers dinspre Arad spre Timişoara.
„Accident rutier autostrada A1 km 502: un microbuz cu o furgonetă implicate, 10 persoane (cetăţeni bulgari) implicate din care 1 încarcerat, 4 necesită îngrijiri medicale şi 5 contuzii minore”, transmite ISU Timiş.
Pompierii intervin cu două autospeciale cu modul de descarcerare, o autospecialăp SMURD tip C, una SMURD tip B, o motocicletă SMURD şi trei maişini de la serviciul de ambulanţă.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *