Femeie accidentată pe trotuar. Făptașul a fugit

O femeie în vârstă de 58 de ani, din oraşul Hațeg, în timp ce se deplasa pe trotuarul bulevardului Dacia, din municipiul Hunedoara, a fost accidentată de mopedul condus de un tânăr de 26 de ani, din Hunedoara.

Evenimentul a avut loc miercuri, 10.04.2019, în jurul orei 14:40,  iar după producerea impactului, conducătorul mopedului a părăsit locul faptei, ulterior fiind prins de poliţişti. După cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere, iar mopedul nu era înmatriculat în circulaţie, de aseamenea în anul 2018, tânărul a mai fost reținut de polițiști fiind prins în trafic la volanul unui autoturism fără a deține permis de conducere.

Hunedoreanului i s-a intocmit dosar penal și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *