ACCIDENTUL de la mina Lupeni. Un miner a murit, alţi doi sunt răniţi

Al treilea miner blocat în subteranul Minei Lupeni – unde s-a prăbuşit tavanului unei galerii- a fost scos la suprafaţă decedat, vineri dimineaţă, după 15 ore de căutări ale salvatorilor. Primul miner scos din subteran a fost transportat la Spitalul Floreasca, iar potrivit medicilor starea lui este extrem de gravă, următoarele ore fiind „hotărâtoare”. Al doilea miner salvat are răni uşoare, fiind dus la Spitalul Petroşani. La momentul incidentului, în galeria respectivă se aflau 11 mineri, 8 dintre ei reuşind să se salveze. Tavanul galeriei, unde minerii făceau lucrări de consolidare, s-a surpat pe o lungime de aproximativ 16 metri. Ei se aflau la o adâncime de 400 de metri.

Minerul transportat la Spitalul Floreasca este în stare extrem de gravă

Minerul scos după mai bine de 12 ore din subteranul Minei Lupeni, după prăbuşirea tavanului unei galerii, şi transportat la Spitalul Floreasca din Capitală este în stare extrem de gravă şi este supus unei intervenţii chirurgicale, a declarat, vineri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa.

Opriţa a precizat că starea minerului este extrem de gravă, dar s-a reuşit stabilizarea acestuia pe durata transportului.

„A suferit un sindrom de strivire extrem de grav, în urma căruia s-au produs o serie de modificări în organism. Are insuficienţă renală, iar leziunile sunt cele specifice acestui sindrom. La acest moment este în sala de operaţii pentru o fractură”, a spus medicul Opriţa.

El a precizat că bărbatul are o fractură şii o luxaţie la umăr, însă nu acestea sunt problemele grave.

„Toţii muşchii corpului au fost practic topiţi şi organismul lui are o suferinţă generalizată”, a spus Bogdan Opriţa.

Potrivit acestuia, după intervenţia chirurgicală minerul va fi dus la terapie intensivă, iar următoare ore şi zile sunt hotărâtoare pentru el.

„Următoarele ore şi zile sunt hotărâtoare pentru evoluţia stării lui de sănătate. Este instabil şi facem toate eforturile”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Minerul a stat blocat peste 12 ore în subteranul Minei Lupeni, după prăbuşirea tavanului unei galerii, el fiind scos de către echipele de intervenţie în stare foarte gravă şi preluat de un elciopter SMURD care l-a transportat la Spitalul Floreasca.

 Al treilea miner a fost găsit decedat

Cel de-al treilea miner blocat în subteranul Minei Lupeni a fost găsit decedat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda, cel de al treilea miner a fost găsit în jurul orei 5.00, s-a încercat resuscitarea la faţa locului, însă fără succes, apoi a fost scos la suprafaţă şi a fost declarat decesul.

Minerul avea 38 de ani.

Operaţiunea de salvare de la Mina Lupeni – unde s-a surpat tavanul unui abataj – a durat mai bine de 15 ore.

Primul miner scos din subteran a fost găsit în stare gravă, având multiple traumatisme şi fracturi, şi a fost transportat în comă indusă, cu elicopterul SMURD, la Spitalul Floreasca. Al doilea miner scos din subteran are răni uşoare, fiind dus la spitalul din Petroşani.

La momentul surpării, în galerie se aflau 11 mineri, opt dintre ei reuşind să se salveze.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la Mina Lupeni de joi după-amiază, a spus că va fi făcută o anchetă „exigentă” în acest caz.

El a spus că, chiar dacă în ultimii ani Complexul Energetic Hunedoara a fost subfinanţat, în acest an, datorită unei situaţii economice mai bune a companiei, a existat posibilitatea achiziţiei de echipamente, urmând să se verifice în ce măsură s-a făcut acest lucru.

Petcu urmează să se întâlnească, vineri dimineaţă, cu cei cei opt mineri care au reuşit să se salveze din subteran după prăbuşirea tavanului galeriei, precum ;i cu conducerea minei.

news.ro

sursa foto si video: ISU Hunedoara

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *