Acțiunea tinerilor liberali vine în sprijinul educației posibililor viitori politicieni sau oameni ai administrației (GALERIE FOTO)

Sâmbătă, 18.11.2017, Tineretul Naţional Liberal din Orăştie, a fost gazda evenimentului „Cafeneaua Liberală” pe tema „Liberalism-baze şi principii”.

Scopul acţiunii a fost acela de a completa cunoştinţele tinerilor liberali în ce priveşte noţiunile care ţin de doctrina PNL.

Au participat la acest eveniment peste 90 de tineri din toate organizaţiile locale din judeţ, dar şi invitaţi din judeţele Alba şi Timiş. Prezentă la Cafeneaua Liberală de la Orăştie a fost şi Mara Mareş, preşedintele TNL România.

Seminarul a fost susţinut de profesorul Adrian Simion din Alba Iulia, care a prezentat o introducere completă în bazele şi principiile liberalismului. Domeniul liberalismului economic a fost prezentat de prof. Univ. Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara.

Evenimentul s-a realizat cu suportul consistent al preşedintelui Organizaţiei Judeţene, Lucian Heiuş, care a fost alături de tinerii liberali, atât în cadrul evenimentului cât şi în organizarea propriu-zisă a acestuia.

Astfel de evenimente vin în sprijinul educaţiei tinerilor, posibil viitori politicieni, sau oameni ai administraţiei, educaţie vitală în formarea acestora ca profesionişti în aceste domenii. Organizaţia Judeţeană a Tineretului Naţional Liberal se va preocupa constant, ca tinerii membri să beneficieze de un cadru propice dezvoltării acestora, dar şi ca ei să devină reprezentanţi onorabili ai clasei politice locale şi de ce nu, naţionale.

 

Biroul de presă al Organizaţiei Judeţene TNL Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *