Acţiuni tematice ale poliţiştilor hunedoreni, cu ocazia ZILEI INTERNAŢIONALE A FEMEII

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, poliţistele Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul structurilor de ordine publică, au desfăşurat mai multe activităţi de sensibilizare a populaţiei asupra unui subiect delicat şi  foarte actual, respectiv  prevenirea violenţei asupra femeii.


Ieri, în data de 08.03.2018, în centrul municipiului Deva, dar şi în municipiile Hunedoara şi Petroşani, poliţiştii au oferit bărbaţilor pliante conţinând recomandări preventive privind diferite aspecte ale violenţei domestice, reunite sub îndemnul: „ajută-ne să oprim violenţa în familie!”, adresat de către poliţişti tuturor bărbaţilor.

 

 

Poliţiştii hunedoreni au ales să aducă în atenţia publică subiectul violenţei domestice, într-o  zi cu semnificaţii deosebite, pentru a sublinia faptul că agresorii şi comunitatea întreagă ar trebui să conştientizeze efectele ireparabile ale acestui gen de infracţiuni.

 

Tot ieri, poliţiştii hunedoreni au “amendat” cu flori doamnele și domnișoarele depistate în trafic.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, poliţiştii rutieri hunedoreni au participat, în mai multe localităţi din judeţ, la o serie de acțiuni cu caracter preventiv, devenite deja tradiţie pentru Poliţia Română.

Şi de această dată, au fost vizate doamnele şi domnişoarele aflate la volan, care au fost „trase pe dreapta” şi „sancționate” cu flori.

Acţiunea a avut loc în zona centrală a municipiului Deva, dar şi în alte localităţi din judeţ (Petroşani, Hunedoara, Haţeg, Brad etc.) pe lângă flori, poliţiştii oferindu-le participantelor la trafic şi pliante cu recomandări vizând conduita preventivă la volan şi obligativitatea respectării prevederilor legislaţiei rutiere

De asemenea, poliţiştii Serviciului Cazier din cadrul I.P.J. le-au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor care s-au prezentat astăzi la ghişeu pentru a ridica certificatul de cazier judiciar.

Poliţiştii hunedoreni le urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor să se bucure de o primăvară frumoasă şi lipsită de evenimente rutiere!

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *