Adrian Mutu, la CFR Simeria

În 15 și 16 decembrie se va desfășura „Gala sportului simerian 2017”. Manifestarea este organizată de către Clubul Sportiv CFR din Simeria, care este condus de fostul arbitru divizionar de fotbal Vasile Hrițac. La „Gala sportului simerian” și-au anunțat prezența nume importante din fotbalul românesc, precum Mihai Stoichiță, component de bază al Jiului în „Generația Cupei” (în 1972 jucând finala, iar doi ani mai târziu cucerind trofeul, rezultat care reprezintă cea mai mare performanță obținută de o echipă din județ) sau Gheorghiță Geolgău, cel care a marcat golul calificării la EURO 1984, când echipa națională era pregătită de antrenorul Corvinulului, Mircea Lucescu, fostul internațional debutând ca antrenor tot la clubul – fanion din Valea Jiului. De asemenea, la manifestarea organizată de CFR Simeria vor mai fi prezente și alți invitați – surpriză din lumea sportului, dar și alți doi foști mari internaționali de fotbal, Adrian Mutu și Jean Vlădoiu.

 

Claudiu POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *