Ajutor financiar pentru Complexul Energetic Hunedoara

Statul român urmează să acorde un ajutor financiar Complexului Energetic Hunedoara. Ministerul Energiei a lansat ordonanța privind acordarea de servicii de sistem Complexului Energetic Hunedoara. Oficialii de la minister susțin că acordarea acestor sume este necesară datorită importanței pe care CEH o are în sistemul energetic național.

“Nefuncționarea grupurilor aparținând CEH ar conduce la creșterea transferului de putere dinspre zona de sud a țării către zona centrală și mai departe către nordul și vestul SEN. Practic, prin funcționarea centralelor aparținând CEH consumul de energie electrică din stațiile limitrofe este alimentat preponderent din producția de energie din zona respectivă, spre deosebire de situația în care aceste centrale nu funcționează, situație în care, pentru alimentarea consumului, este necesar transferul de putere din alte zone ale SEN”, arată Ministerul Energiei.

În România, sursele de producție de energie electrică sunt repartizate dezechilibrat între jumătatea din sud şi cea din zona de nord a țării. Astfel, în jumătatea de nord a țării sunt instalate capacități care acoperă doar 20 % din producția de energie electrică a SEN.

Ministerul Energiei susține că oprirea celor două termocentrale din cadrul Complexului Energetic Hunedoara ar avea un impact negativ în sistemul energetic național.

“S-a concluzionat că în cazul opririi celor două termocentrale (Mintia și Paroșeni), se identifică următoarele influențe negative asupra funcționării SEN: reducerea capacității de transfer transfrontalieră a energiei; reducerea nivelului de adecvare a Sistemului Electroenergetic Național – SEN, mai ales în perioadele de iarna și în perioada de secetă accentuată, din punctul de vedere al acoperirii consumului intern; riscul apariției unor blocaje/amânări în realizarea programului de investiții și modernizare a rețelei electrice de transport (realizare ax 400kV Banat)”, mai arată ministerul de resort.

Transelectrica a dat undă verde acordării serviciilor de sistem Complexului Energetic Hunedoara.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *