Incendiul de la Mănăstirea Râmeţ a fost lichidat

UPDATE: Cauza incendiului de la Mănăstirea Râmeţ, care a afectat aproximativ o mie de metri pătraţi din acoperişul clădirii unde se află chiliile, a fost un scurtcircuit la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător din mansardă, au stabilit pompierii.

Incendiul de la Mănăstirea Râmeţ a fost lichidat, sâmbătă dimineaţă, iar pompierii vor încerca să stabilească de la ce a pornit focul. Incendiul a afectat aproximativ o mie de metri pătraţi din acoperişul clădirii în care se află chiliile, ateliere, bucătăria şi sala de mese, arzând structura de lemn a acestuia. Pe circa jumătate din suprafaţă, acoperişul s-a prăbuşit.

”Toate focarele de incendiu au fost lichidate. Rămân în continuare în supraveghere o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o autoscară mecanică de la Detaşamentul de pompieri Alba Iulia”, au transmis, sâmbătă dimineaţă, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Porivit acestora, sâmbătă va fi stabilită cauza de izbucnire a incendiului, precum şi celelalte detalii legate de pagube.

Incendiul a afectat aproximativ o mie de metri pătraţi din acoperişul clădirii în care se află chiliile, ateliere, bucătăria şi sala de mese, arzând structura de lemn a acestuia. Pe circa jumătate din suprafaţă, acoperişul s-a prăbuşit.

Incendiul a izbucnit, vineri, şi s-amanifestat fără flacără, dar cu mari degajări de fum. Intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă, atât din cauza zonei greu accesibile, cât şi din cauza cantităţii mari de vată minerală care a ars, degajând o radiaţie termică puternică.

Mănăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania, fiind declarată monument istoric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *