Alianța Vestului se extinde cu orașe satelit

Alianța Vestului formată din orașele Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca se extinde cu orașe satelit. După ce autoritățile locale din Deva au anunțat că vor să se alipească la această alianță, a venit și rândul celor din Petroșani. Municipiul Petroșani va fi un satelit al Aradului în Alianța Vestului.

“În primul rând va aduce o deschidere mult mai mare în ceea ce înseamnă polii de dezvoltare urbană, cum sunt Arad, Cluj, Oradea, Timișoara, posibile proiecte cu finanțare europeană care să prindă ambele orașe, noi ne dorim să fim cu Aradul și poate va exista un beneficiu direct în ceea ce înseamnă turismul montan pentru cei din Arad. Urmează să se facă pașii necesari în ceea ce privește documentația, iar probabil, lucrurile se vor finaliza în primăvara anului viitor”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Primarii celor patru mari orașe din Transilvania și Banat, respectiv Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, au creat o alianță care își propune să le conecteze prin autostrăzi și linii ferate de mare viteză. Pentru viitoarele proiecte, edilii nu stau la mila Bucureștiului și vor să obțină finanțare direct de la Bruxelles.

 

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *