Alimentare cu apă și canalizare pe strada Brândușei din Deva

Lucrări de peste 300 de mii de lei urmează a fi realizate pe o stradă din municipiul Deva. Autoritățile locale au demarat procedura pentru “Alimentare cu apă și canalizare pe prelungire strada Brândușei din Municipiul Deva”.

“Contractul cuprinde executarea serviciilor de  proiectare tehnic[ (elaborare PT, DE, CS, DTAC, verificare tehnic a proiectării, asistență tehnică, documentații necesare pentru avize și acorduri) și a execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Alimentare cu apă și canalizare pe prelungire strada Brândușei”, arată achiziția.

Proiectul a fost aprobat prin hotărâre de Consiliu Local în acest an. Durata de execuție a etapei de proiectare este de 90 zile calendaristice și execuția lucrărilor este de două luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

“Primăria municipiului Deva vine în întâmpinarea proprietarilor din zonă șI dorește să asigure o infrastructură modernă pentru noul cartier rezidențial. Realizarea rețelei de alimentare cu apă potabilă și a sistemului de colectare menajeră va asigura alături de o cale de acces modernă, de alimentarea cu energie electrică și alimentarea cu gaze naturale infrastructura modernă care să asigure un confort ridicat viitorilor locuitori ai zonei”, arată documentația.

Edilii susțin că numărul abonaților la aceste servicii de utilitate publică va crește după finalizarea investiției.

“În prezent, există identificațI 25 consumatori și potențiali consumatori de apă potabilă și furnizori de apă uzată menajeră, urmând ca în perspectivă numărul lor să crească”, mai notează edilii.

Amplasamentul investiției este în noua zonă rezidențială care se dezvoltă între strada Mihail Sadoveanu, strada Zăvoi și prelungirea străzii Brândușei, din sudul municipiului Deva. Accesul spre lungimea străzii Brândușei se poate realiza din strada Zăvoi și/sau din strada Mihail Sadoveanu, ambele străzi fiind asfaltate și într-o stare foarte bună a covorului asfaltic.

 

Monika BACIU

 

2 comentarii la „Alimentare cu apă și canalizare pe strada Brândușei din Deva

  • 4 august 2018 la 11:53
    Permalink

    Buna ziua! Asteptam si energia electrica…. Multumim!

    Răspunde
  • 5 iunie 2019 la 22:08
    Permalink

    Lucrare făcută pt 3 case pentru partea de sus pt că cei din partea de jos adica partea dinspre Sadoveanu nu au acces la canalizare! Sper măcar drum asfaltat să avem anul acesta! Alții fac autostrăzi intr-un an de zile şi noi nu reusim o amărâta de stradă!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *