Ambulanțe noi la spitalele din țară

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, că secretarul de stat Raed Arafat consideră că la începutul lunii iulie vor fi semnate toate contractele de livrare a ambulanţelor noi la spitalele din ţară, iar în acest an vor fi şi distribuite. Ministrul susţine că în criteriul de repartizare s-a ţinut cont, printre altele, de numărul de pacienţi care accesează serviciiile ambulanţei şi de vechimea parcului auto.

“Domnul secretar de stat Raed Arafat se ocupă de acest lucru (de achiziţionarea ambulanţelor – n.r). L-am întrebat şi mi-a spus că sunt contestate toate procedurile de licitaţie. O parte sunt deja de la Tribunal, dar el consideră că la începutul lunii iulie vor fi semnate contractele de livrare, astfel încât, în cursul acestui an, livările să se poată efectua peste tot în ţară. S-a ţinut cont de nişte criterii de reaprizare a ambulanţelor, ţinând cont de numărul de pacienţi care accesează serviciile ambulanţei, de vechimea parcului auto”, a afirmat Sorina Pintea.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *