Amenințări și loviri cu bestialitate! Violența în familie e la ordinea zilei

În data de 04.03.2019, în jurul orei 16:00, Poliţia Municipiului Petroşani  a fost sesizată de o tânără de 21 de ani, din Petroșani, cu privire la faptul că fostul concubin, un tânăr în vârstă de 21, din Petroșani, a ameninţat-o.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției, iar în urma completării chestionarului de evaluare a riscului, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu faţă de tânăr, pe numele căruia au întocmit şi un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi violenţă în familie.

Tot ieri în Petroșani, în  jurul amiazii, poliţiştii petroşăneni au fost sesizaţi  de către un bărbat de 67 de ani, din Petroșani, despre faptul că fratele său (cu trei ani mai tânăr), în data de 03.03.2019, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii si picioarele.

Poliţiştii au completat un chestionar de evaluare a riscului şi au constatat că sunt îndeplinite condițiile necesare eliberării ordinului de protecție provizoriu, însă victima a  refuzat emiterea ordinului de protecție împotriva fratelui său.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie.

 

Vă reamintim faptul că, de la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor. Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *