Analfabeții susținuți de partid vor ajunge în funcții de conducere

Senatoarea PNL Carmen Hărău a confirmat, în emisiunea ”Ediție Specială”, realizată de Alin Bena, faptul că PSD pregătește un proiect prin care funcțiile de conducere din administrație vor fi ocupate pe criterii strict politice.

”Conform noului proiect, funcțiile de director vor fi ocupate politic, fără concurs. Adică toți analfabeții cu proptea de la partid vor ajunge în funcții de conducere, pentru că, dacă până acum acest lucru se făcea pe ușa din dos, iată că PSD-ul dorește să facă acest lucru la lumina zilei. Adică: ai proptea la partid, ajungi director. Nu – poți să fii un profesionist cât de bun; dacă nu te interesează politica și nu aderi la partidul care este la guvernare, poți să stai, nene, să mucegăiești în locul tău, până la adânci bătrâneți, fără a ajunge vreodată într-un post de conducere”, a explicat jurnalistul Alin Bena.

Carmen Hărău precizează că parlamentarii opoziției s-au obișnuit cu ”suprizele” social democraților.

”Noi nu ne mai oprim din uimire, în legătură cu ceea ce ni se întâmplă în politica bucureșteană, de când PSD-ul a ajuns la putere în noul mandat. Sunt colegii mei din comisiile parlamentare îngrijorați, în mediul acesta a apărut informația. (…) Nu avem la momentul acesta un proiect clar ca să putem invoca un articol din acest Cod Administrativ, dar ne-am obișnuit ca PSD-ul să facă astfel de ”surprize”. Există această informație în mediul parlamentar, confirm lucrul acesta. Mi-e teamă că ea se va materializa”, a declarat senatoarea.

Totodată, Carmen Hărău mai subliniază că astfel de mișcări ale PSD au drept scop ”longevitatea, dincolo de limită”, a formațiunii politice.

”Noi aflăm că se operează modificări, în urma unor controale trucate oamenii sunt schimbați de pe posturi… Deci se fac epurări de cadre, dacă vreți. Este extraordinar de grav ce se întâmplă! Iar dacă se statuează prin lege, sub numele generos de ”cod administrativ”, nu vreau să mă gândesc ce va cuprinde codul economic. Brusc, facem tot felul de coduri, se ascund tot felul de capcane, care n-au nimic altceva în vedere decât longevitatea, dincolo de orice limită, a politicii dusă acum de o minoritate electorală, devenită majoritate din cauza absenteismului la vot”, mai spune senatoarea PNL.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *