ANCOM: Volumul de date ce pot fi consumate în roaming în UE fără taxe suplimentare va creşte cu 22% de la 1 ianuarie 2018

Volumul de date ce pot fi consumate în roaming în UE, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein fără aplicarea unor taxe suplimentare va creşte cu circa 22% începând cu 1 ianuarie 2018, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, pentru majoritatea planurilor tarifare, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

”Începând cu 1 ianuarie 2018 volumul de consum rezonabil va creşte cu aproximativ 22% faţă de cel aplicat în perioada 15 iunie – 31 decembrie 2017”, precizează ANCOM.

După depăşirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar şi în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat.

 ”Totodată, în cazul depăşirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad şi suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, după cum urmează: de la 1 ianuarie 2018, scade cu 22% suprataxa pentru date, de la 7,7 la 6 euro/GB; de la 3 ianuarie 2018, scade cu 16% suprataxa pentru apelurile primite, de la 1,08 la 0,91 eurocenţi/minut”, a anunţat miercuri ANCOM.

Din 15 iunie 2017, datele (internetul mobil – MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România.

Totuşi, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil).

În prezent, suprataxa este de maxim 7,7 euro/GB (0,77 eurocenţi/MB), dar începând cu 1 ianuarie 2018 aceasta va scădea la maxim 6 euro/GB (0,6 eurocenţi/MB), fără TVA.

Mai mult, în cazul planurilor tarifare (cartele preplătite, abonamente, extra-opţiuni) care includ trafic de date nelimitat, cât şi al celor pentru care tariful calculat per GB este sub 6 euro (fără TVA), utilizatorii pot consuma următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB.

În cazul cartelelor preplătite fără resurse de date incluse (cu plata pe unitatea de consum, per MB/GB), utilizatorii pot consuma iniţial următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB (pe măsură ce utilizatorul plăteşte din creditul disponibil, volumul de consum rezonabil a datelor se diminuează).

Pentru a uşura estimarea volumului de date pe care utilizatorii le pot consuma în roaming în UE/SEE fără suprataxă, ANCOM a dezvoltat o aplicaţie de tip widget.

Aplicaţia, care în prezent utilizează tariful de 7,7 euro/GB valabil până la sfârşitul anului, va fi actualizată cu tariful de 6 euro/GB începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Aplicaţia oferă rezultate relevante pentru toţi utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming, cu excepţia celor ai RCS&RDS, operator autorizat să aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *