Angajați la “negru” la o firmă care presta lucrări în incinta unei instituții cu regim MILITAR

Inspectorii de muncă au identificat 14 persoane care lucrau fără forme legale, la o societate care presta lucrări de reparații în incinta unei instituții cu regim militar, unde accesul civililor este strict limitat. Societatea comercială din municipiul Hunedoara, unde au fost identificate persoanele care lucrau “la negru” nu este la prima abatere de acest gen.

“Deşi acţiunea de control a început încă de la sfârşitul lunii martie, aceasta nu a putut fi finalizată deoarece administratorul firmei a încercat prin orice mijloace să împiedice sau măcar să întârzie controlul. Astfel acesta s-a folosit de diferite tertipuri. În prima etapă administratorul a solicitat o amânare a controlului de pe data de 16 mai pe data de 22 mai, iar în data de 22 mai a solicitat o nouă amânare, de această dată pe termen nelimitat”, arată ITM Hunedoara.

S-a descoperit în perioada scursă de la sfârşitul lunii martie şi până la data controlului că societatea a folosit mai multe persoane fără forme legale de angajare.

“În fapt activităţile pentru care erau folosite persoanele respective se desfăşurau la o instituţie cu regim militar unde accesul civililor este strict limitat. În perioada amintită şi chiar dinainte administratorul firmei a crezut că poate lucra fără a avea întocmite forme de angajare uitând că în registrele de intrare-ieşire de la poarta instituţiei respective se trec toate persoanele cu indicarea orei de intrare şi de ieşire, precum şi a scopului vizitei, în cazul de faţă efectuare de lucrări de reparaţii. Din cele 14 persoane identificate în ultimele 6 luni că au desfăşurat muncă în favoarea angajatorului, unele dintre acestea lucrau din luna octombrie a anului 2017, desfăşurând astfel un număr de peste 70 de zile consecutive de muncă nedeclarată”, mai arată ITM Hunedoara.

Angajatorul a fost sancţionat cu o sancţiune contravenţională în sumă totală de 100.000 de lei şi s-a stabilit ca măsură complementară încheierea retroactivă a contractelor de muncă pentru toate persoanele depistate „la negru”.

“Menţionăm faptul că respectivul angajator ce poartă numele unui celebru lanţ muntos asiatic a mai fost sancţionat şi în cursul lunii martie a.c. cu o altă amendă similară în sumă tot de 100.000 lei pentru alte cinci persoane fără forme legale”, mai arată inspectorii de muncă.

Având în vedere faptul că societatea este recidivistă monitorizarea acesteia va fi făcută cu cea mai mare stricteţe.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *