Amenzi de sute de mii de lei pentru nerespectarea cerințelor de siguranță în spațiile de joacă pentru copii

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au dat sancţiuni de peste 320.000 de lei în urma unor controale făcute la spaţii de joacă pentru copii din toată ţara şi din Capitală. La unele dintre acestea, s-a constatat că nu se respectau cerinţele de siguranţă, fiind găsite echipamente sparte, frânghii rupte, podeţe cu bucăţi de lemn putrezite, cuie ruginite, care reprezentau un pericol pentru copii.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 18 iunie – 2 iulie, controale privind respectarea prevederilor legale în spaţiile de joacă pentru copii, fiind verificaţi 275 de operatori economici din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.

Astfel, au fost aplicate 168 de sancţiuni contravenţionale, din care 103 avertismente şi 65 de amenzi contravenţionale, în valoare de 324.000 de lei, se arată într-un comunicat al ANPC.

În urma verificărilor, la 70 de operatori economici s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea neconformităţilor, iar trei dintre ei au primit sancţiuni complementare: interzicerea utilizării echipamentelor de agrement amplasate pe spaţiile de joacă până la eliminarea deficienţelor constatate în judeţul Brasov şi oprirea definitivă de la exploatare a unor echipamente cu probleme la rampele de acces şi paviment, până la remedierea defecţiunilor, evaluarea conformităţii acestora şi emiterea unui certificat de conformitate de către un organism de certificare.

Abaterile constatate în timpul controalelor au vizat calitatea serviciilor prestate în spaţii de joacă, respectarea prevederilor legale referitoare la spaţii de joacă (conformitate din punct de vedere tehnic a echipamentelor şi respectarea cerinţelor esenţiale de securitate).

Potrivit ANPC, deficienţe în această privinţă au fost înregistrate la verificarea a 47 parcuri de joacă din judeţul Vaslui, dar şi la alte parcuri de joacă pentru copii din judeţele Hunedoara, Cluj, Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu, Satu Mare, Prahova, Argeş, Călăraşi, Sălaj, Neamţ, Ilfov, Timiş, Caraş-Severin, Galaţi, Tulcea, Gorj, Vâlcea, Giurgiu, Bihor, Satu Mare, Constanţa şi Maramureş.

„Controlul a depistat echipamentele de agrement rupte, cu elemente sparte, ciobite, frânghii rupte, podeţe cu dale din lemn putrezite sau lipsă, cuie ruginite etc, elemente menite a pune în pericol integritatea utilizatorilor, respectiv a copiilor, în judeţele Arad, Mehedinţi, Argeş, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, Braşov, Timiş, Vrancea, Buzău, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bacău, Neamţ şi Municipiul Bucureşti”, scrie în comunicat.

Alte probleme se referă la liste cu tarife aşezate în locuri greu accesibile sau fiind greu lizibile, toalete ecologice neigienizate, lipsa afişării regulamentului de funcţionare al locului de joacă.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *