Apă și canalizare pentru stațiunea montană Pasul Vâlcan

Micuța stațiune montană din Valea Jiului, Pasul Vâlcan, va fi racordată la rețeaua de apă și canalizare. În acest sens, în ședința din 31 mai 2019 a Consiliului județean Hunedoara, urmează să fie aprobați indicatorii tehnico-economici, documentația și finanțarea acestei investiții. Acest proiect urmează să fie finanțat din Bugetul propriu al Consiliului județean Hunedoara iar de realizarea investiției se va ocupa Apa Serv Valea Jiului.

Valoarea totală a acestei investiții este estimată la 1.274.947,16 lei (fără TVA). Termenul de finalizare al acestui obiectiv de investiții este de 12 luni de la data semnării contractului de finanțare.

Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică, pentru realizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă a zonei turistice Pasul Vîlcan sunt necesare mai multe lucrări, precum extinderea rețelei de aducțiune pe o lungime de 3,7 km; realizarea  unui număr de două cămine de rupere presiune; realizarea unui rezervor de înmagazinare de 100 mc echipat cu instalație de clorinare; realizarea unui număr de 5 hidranți de stingere incendii; extinderea rețelei de distribuție pe o lungime totală de 0,5 km și realizarea a două cămine regulatoare de presiune pe rețeaua de distribuție.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *