Aparatură medicală modernă pentru secția de Obstetrică-Ginecologie din Brad

Un ecograf de ultimă generație a fost achiziționat pentru secția de Obstetrică-Ginecologie a spitalului  din Brad. Astfel, vechiul aparat a fost înlocuit cu unul modern care are o acuratețe mult mai mare. Spitalul Municipal Brad a fost dotat cu un ecograf Doppler color Samsung, cu sondă endovaginală și program obstetrică-ginecologie.

Valoarea acestei dotări necesară pentru secția Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Brad a fost de aproape 200.000 lei, finanțarea fiind asigurată din fondurile Ministerului Sanatații și din bugetul Municipiului Brad. Cu noul ecograf se va spori calitatea serviciilor medicale în cadrul spitalului nostru de la Brad. In cursul acestui an, Spitalul Municipal Brad a mai beneficiat de investiții în ceea ce privește dotările”, spune Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Pentru anul 2019 administrația publică locală și-a propus continuarea investițiilor în ceea ce privește aparatura necesară desfășurării unui act medical de calitate.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *