Unda de poluare cu ulei de pe Mureş a fost neutralizată

Unda de poluare cu ulei provenit de la Termocentrala Iernut a fost neutralizată, autorităţile anunţând, luni, că nu mai există niciun pericol. Apele Române consideră că a fost evitat efectul tranfrontalier al poluării, râul Mureş fiind inclus în acordul bilateral România – Ungaria.

Administraţia Naţională Apele Române a anunţat, luni, printr-un comunicat, că echipele de intervenţie au neutralizat unda de poluare de pe râul Mureş, cauzată de Termocentrala Iernut.

Sâmbătă şi duminică, în vederea stopării şi neutralizării undei de poluare, a fost solicitat sprijinul Administraţiile Bazinale de Apă – Crişuri, Banat, Jiu, Olt şi Someş-Tisa, pentru a aproviziona suplimentar echipele de intervenţie cu materiale şi baraje absorbante.

Primul baraj din rulouri absorbante a fost amplasat pe râu în zona Teiuş (Alba), unde a fost adunată o cantitate de 23-24% din emulsia uleioasă. Ulterior, un alt baraj fusese instalat în zona Şibot (Alba), unde după măsurătorile efectuate s-a constatat stoparea unei cantităţi de circa 30% din emulsia uleioasă.

Duminică dimineaţă au fost instalate trei baraje, la o distanţă de 25 de metri unul de celălalt, în amonte de captarea de apă a Termocentralei Mintia (Hunedoara).

”În urma observaţiilor efectuate luni, între orele 06:00 – 08:00, s-a constatat faptul că în aval de această salbă de baraje absorbante nu mai sunt vizibile nici pete compacte de ulei şi nici măcar irizaţii, drept pentru care considerăm că unda de poluare cu produse uleioase a fost neutralizată”, precizează Apele Române.

Conform comunicatului, ”prin acţiunea rapidă şi eficientă a fost evitat efectul tranfrontalier al poluării, râul Mureş fiind inclus în acordul bilateral România – Ungaria”.

Autorităţile au decis ca pentru siguranţă să fie instalate, luni, două baraje cu rulouri absorbante în localitatea arădeană Căpruţa, situată la circa 130 de kilometri de localitatea Mintia.

În judeţul Hunedoara, în zona confluenţei râului Mureş cu râul Caian, au fost montate trei baraje din rulouri absorbante, în completare la cele instalate anterior.

Poluarea accidentală de pe râul Mureş s-a produs vineri, la ora 12:40, fiind vorba de o tonă de ulei mineral provenit de la un transformator al Termocentralei Iernut, în acest caz fiind aplicată o amendă de 40.000 de lei.

Poluarea s-a produs la 100 de metri în aval de termocentrală şi s-a dispersat pe o lungime de zece kilometri şi o lăţime de 70-80 metri.

Conform autorităţilor, uleiul de turbină nu conţine bifenil policloruraţi şi trifenil policlorurat, având un impact redus asupra mediului.
Până în prezent, nu s-a constatat fenomenul de mortalitate piscicolă.

Imediat după accident, Administraţia Bazinală de Apă Mureş a informat telefonic partea ungară cu privire la posibila prezenţă a irizaţiilor de ulei mineral.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *