Aproximativ două sute de sinidicalişti Sanitas pichetează Ministerul Sănătăţii

Aproximativ două sute de sindicalişti Sanitas pichetează, marţi, sediul Ministerului Sănătăţii, acţiunea făcând parte din calendarul anunţat al protestelor care se va încheia cu un miting în luna aprilie. Sindicaliştii cer egalitate, respect şi majorarea salariilor pentru toţi angajaţii din sănătate şi asistenţa socială.

Aproximativ două sute de sindicalişti Sanitas pichetează, marţi, sediul Ministerului Sănătăţii, cerând majorarea salariilor pentru toţi angajaţii din sănătate şi din domeniul asistenţei sociale.
Sindicaliştii au pancarte cu mesaje prin care cer respect, eliminarea inechităţilor, tratarea domeniului sănătăţii ca o prioritate. S-au strâns în faţa Ministerului Sănătăţii, sindicalişti din Arad, Argeş, Bacău, Buzău, Cluj, Dolj, Giurgiu, Harghita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Olt, Suceava, Teleorman, Vaslui şi din TESA.
Potrivit organizatorilor, protestul ar urma să aibă loc până la ora 13.00, iar joi sindicaliştii intenţionează să protesteze în faţa Ministerului Muncii, după ce, anterior, au protestat şi în faţa MInisterului de Finanţe.
Reprezentanţii confederaţiei sindicale au anunţat că în jurul datei de 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.

Sindicaliştii cer acordarea creşterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, renunţarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite, adoptarea Regulamentului de sporuri fără Anexa 10, negocierea şi încheierea Contractului colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de activitate ”Sănătate” şi ”Asistenţă socială” şi recuperarea pierderilor de venituri cauzate de aplicarea noilor reglementări salariale de la 1 ianuarie 2018, respectiv de transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *