Arbori anti-insecte și mai multe zone verzi

Municipiul Petroșani va avea mai multe zone verzi. Administrația locală a achiziționat peste 100 de puieți de arbori care au fost sau urmează a fi plantați în mai multe zone ale localității. “Aer mai curat și zone mai verzi în municipiul Petroșani”, acesta pare a fi dezideratul autorităților locale de la Petroșani care continuă campania de plantare a unor puieți ornamentali. În acest fel, aerul va fi mai curat, dar va crește și suprafața spațiilor verzi.

“Peste 100 de puieţi de arbori ornamentali vor înfrumuseța mai multe zone ale municipiului nostru. Pentru că arborii înseamnă un aer mai curat, dar și efect vizual plăcut am plantat, astăzi, 50 de puieţi de tuia, 15 arbori anti-insecte și ţânţari, 15 tei americani si 5 cireși americani”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Peste 80% din puieţi au fost plantaţi în Parcul Avram Iancu, iar ceilalți au fost sau urmează să fie plantaţi în zona cinematografului și în cartierul Aeroport.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *