Artă fotografică și istorie

Artă fotografică și istorie, ambele într-un singur loc. Elevii din județul Hunedoara pot participa la o tabără fotografică. Reprezentanții Direcției Județene de Sport și Tineret vin cu o noutate și organizează la Centrul de Agrement Costești, “ Naționala de Fotografie, Cultură, Tradiții și Civilizație Dacică și Romană”. Tabăra va fi organizată în două serii, pentru liceeni și elevii claselor V-VIII. În acest fel, reprezentanții DJST își propun să dezvolte și să diversifice acțiunile de timp liber.

“În acest an, această tabără se adresează tinerilor care manifestă interes faţă de arta fotografică și istorie, în special celor care vor să cunoască mai bine două dintre popoarele antichitaţii europene, dacii şi romanii. Până acum ne-am axat doar pe cultură, istorie și tradiții romane și dacice. Anul acesta venim cu ceva inovativ, și introducem și arta de a fotografia. Prin această nouă compenentă a taberei dorim să venim în întâmpinarea nevoilor tinerilor, în ziua de azi mai toți tinerii dețin cont pe site-uri de socializare unde postează poze din aproape toate activitățile lor zilnice. Tabăra își propune să dinamizeze turismul școlar hunedorean și național prin dezvoltarea conceptului de tabără de civilizație și istorie antică”, arată oficialii DJST Hunedoara.

Costul privind cazarea, masa, serviciile și materialele celor 110 de tineri beneficiari ai taberei naționale va fi suportat de către Ministerul Tineretului și Sportului.

 

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *