Asfaltări pe ploaie

O lună de zile au semnalat cetățenii din municipiul Vulcan faptul că mai multe gropi din carosabil reprezintă un adevărat pericol pentru șoferi. Edilii au luat măsuri abia după o postare a liberalului Dan Marinescu.

“Sub administraţia Ile – PSD, de mai bine de o lună, străzile Vulcanului arată ca după război! Cu toate acestea deşi mai mulţi cetăţeni şi-au tăiat cauciucurile în „isprava” făcută pe străzi sub îndrumarea Primăriei, nimeni nu a marcat aceste gropi ca să nu spunem că nu le-au reparat cum fac cei de la Petroşani! Mai mult decât atât când plouă, la canalizările bune pe care le avem din partea administraţiei Ile – PSD, aceste gropi devin adevărate capcane pentru şoferi! Ne mai încercaţi mult răbdarea, domnule primar doar cu numele!? Consilierii PNL vor face o sesizare oficială”, a atras atenția Dan Marinescu.

În cursul zilei de ieri, la scurt timp după postarea lui Dan Marinescu, gropile au fost astupate.

“Azi s-au şi apucat după mai bine de o lună să le astupe chiar dacă a plouat.

Deşi iniţial spuneau că nu se poate că plouă, se pare că după ce am făcut publică lipsa de implicare a autorităților locale, acestea totuși au decis să astupe gropile, în ciuda faptului că afară turna cu găleata”,  a declarat liberalul Dan Marinescu.

Impactul avut de postarea liberalului Dan Marinescu se pare că a fost decisivă în rezolvarea acestei probleme.

 

Colaborator

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *