Autobergamo a făcut 2-2 la Timișoara

Campioana națională la futsal, Autobergamo Deva, a terminat la egalitate, pentru a doua oară consecutiv, în joicurile de campionat. În etapa a șaptea, antepenultima a sezonului regulat, Autobergamo Deva a remizat, în derby-ul rundei, scor 2-2, pe terenul celor de la Informatica Timișoara. Ca și în jocul trecut, cel încheiat 4-4, la Deva, cu FK Odorheiu Secuiesc, cei de la Autobergamo au pierdut victoria pe final de meci.

Devenii au controlat bună parte a primei reprize și au reușit, în mod firesc, deschiderea scorului, în minutul 9, când Alpar Csoma, pe fază, a reluat în plasă, din apropiere, cu capul, o minmge revenită în teren după un șut în transversală a lui Florin Ignat. Apoi devenii și-au dublat avantajul în minmutul 14 prin Adrian Pânzaru care, după ce a recepționat o pasă foarte bună a lui Florin Matei a înscris, cu un șut sec, sub transversala porții adverse.

De aici gazdele au revenit în joc, având, totuși, și sprijinul arbitrilor, în cura de urmărire a campioanei. Astfel, în minutul 18 timișorenii au beneficiat de o lovitură de la zece, ca urmare a „contabilizării” de către brigada de arbitri, însă Simic a tras în bară. Cei de la Informatica au înscris, însă, în cele din urmă, până la pauză, dintr-un penalty ușor acordat, la o ieșire a portarului Devei, Petrișor Toniță, în fața căpitanului Informaticii, Simic, iar Rakic a făcut 1-2 în minutul 20.

Partea secundă a fost controlată de gazde, care au egalat, meritat, după aspectul jocului, prin Savio, cu doar două minute înainte de final, dar cine știe care ar fi fost deznodământul partidei dacă nu se acorda acel penalty?

După această remiză, Deva rămâne lideră, urmată de Timișoara și Odorhei, toate cele trei echipe având câte 17 puncte, dar a patra clasată, United Galați, cu 15 puncte, are un meci mai puțin disputat și, în cazul unei victorii în restanța cu Muncitorul Reșița, va trece pe primul loc.

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *