Avocatul Gheorghe Piperea a demisionat din funcţia de consilier onorific al premierului

Avocatul Gheorghe Piperea a demisionat din funcţia de consilier onorific al premierului, precizând că nu vrea să acapareze atenţia publică şi să devieze programul administraţiei. Anunţul său este făcut după ce într-o postare pe Facebook s-a întrebat de ce liderul social-democrat Liviu Dragnea, urmărit penal, nu demisionează pentru a-şi putea dovedi nevinovăţia. Piperea precizează că nici prim-ministrul şi nici vreun membru al partidelor aflate la guvernare nu i-au cerut demisia, iniţiativa aparţinându-i.

„Am decis să îmi înaintez demisia din funcţia de consilier onorific al premierului, care a fost de acord. Motivul este că nu vreau să acaparez atenţia publică si să deviez, chiar şi pentru câteva ore, programul administraţiei”, scrie el într-o postare pe Facebook.

Piperea consideră că mai importante si urgente sunt codul fiscal şi legile justiţiei, „plus condiţiile economice setate în laboratoarele financiar-bancare, condiţii care se anunţă a fi aspre în 2018”.

„Precizez că nu premierul şi nici vreun membru al partidelor de la guvernare mi-au cerut demisia. Iniţiativa mi-a aparţinut. Cine şi-a imaginat că sunt manipulabil, s-a înşelat. Rămân acelaşi”, încheie el.

Piperea deţine funcţia de conslier onorific al premierului din 20 iulie.

Într-o postare anterioară, avocatul se întreabă de ce liderul PSD, Liviu Dragnea, nu demisionează pentru a putea „să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor”, el întrebându-se, de asemenea, cât timp vor mai polua agenda publică problemele personale ale unui singur om, „hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener”.

„Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener? De ce nu demisionează domnul Dragnea, pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor?”, a scris Piperea, luni, pe Facebook.

DNA a anunţat, luni, că a început urmărirea penală a liderului PSD, Liviu Dragnea, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *