Bac 2017. Iulia Bocaniciu și Paula Roxana Popa, fetele de 10 ale județului

Iulia Bocaniciu, absolventă a Colegiului Național Decebal din Deva și Paula Roxana Popa, absolventă a Colegiului Național Aurel Vlaicu din Orăștie, sunt elevele care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat.

Iulia Bocaniciu spune că cele mai multe emoții le-a avut la proba de la Limba Română, iar acum se pregătește de admiterea la Facultatea de Medicină.

”Cred că dintre toate, cele mai multe emoții am avut la Română, fiind mult mai subiectivă corectarea, aici considerând că e nevoie și de un pic de talent. Dar nu pot spune că am avut emoții foarte multe pentru bac. În toată săptămâna cred că nu am realizat foarte bine că acum era bacalaureatul. Se simțea ca o altă simulare. Am luat meditații la matematică și la chimie, dar la chimie pentru admiterea la facultate. Mă pregătesc pentru Medicină la Cluj. Nu pot să zic că a fost foarte ușor, dar nu mi s-a părut nici imposibil”, a declarat Iulia Bocaniciu.

Tot la proba de la Limba Română a avut emoții și Paula Roxana Popa. În rest i s-a părut ușor, fiindcă a învățat constant în toți cei patru ani de liceu.

”Am învățat constant în toți cei patru ani de liceu și acum, în ultimele dpuă săptămâni înainte de Bacalaureat, am repetat doar. La Română în special, acolo mi-a fost cel mai frică, pentru că am fost la profil de Matematică-Informatică. La Matematică mi-a fost foarte ușor, pentru că admiterea pe care o voi da la Cluj, la Automatică și Calculatoare, e mult mai grea față de Bac. Și atunci m-am pregătit intens pentru admitere și Bacul mi s-a părut relativ ușor. Am avut emoții la Română pentru că nu știam dacă voi reuși să ating toate punctele la eseul de 600-900 de cuvinte. Acolo am avut puține emoții, dar în timp ce scriam mi-am dat seama că voi reuși să ating toate biectivele, ca să am un punctaj bun”, spune tânăra.

Paula Roxana Popa mai precizează că își dorește o carieră de programator și designer grafic și nu exclude varianta plecării din țară: ”Nu e exclus și în afara țării. Când ți se ivește o oportunitate, o accepți”.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *