Bătrân înșelat, sub pretextul „verificării” apometrelor

În data de 14.11.2018, la ora 18:10, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic de o hunedoreancă despre faptul că tatăl său, în vârstă de 91 de ani, a fost înșelat de două persoane necunoscute.

Poliţiştii, în urma verificărilor, au stabilit că, în jurul orei 14:00, la ușa persoanei vătămate s-au prezentat doi bărbaţi care au pretins că sunt reprezentanţi ai companiei de apă și i-au cerut să le permită accesul în locuinţă pentru o  „verificare” a apometrelor, solicitare cu care persoana vătămată a fost de acord. După așa-zisa verificare, cele două persoane i-au pretins părții vătămate 290 de lei și un cupon de pensie, acesta înmânându-le banii și cuponul de pensie (fără a primi, însă, în schimb, vreun document justificativ).

Ulterior, bărbatul a vorbit cu fiica sa şi a înțeles că a fost victimă a unei infracţiuni de înşelăciune, motiv pentru care s-a adresat poliţiştilor, care au demarat, în acest caz, cercetări, în vederea identificării autorilor infracţiunii reclamate.

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *