BRAD: Mărfuri de peste 1,5 milioane de lei confiscate de polițiștii și inspectorii antifraudă

În data de 14.10.2017, în contextul efectuării unei acţiuni de verificare a legalităţii transportului de mărfuri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brad au oprit în trafic, pe strada Avram Iancu, patru autoutilitare care se deplasau din direcţia Oradea către Bucureşti.

Cu ocazia verificării documentelor şi a controlului autovehiculelor, poliţiştii au stabilit că cele patru autoutilitare transportau marfă (articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte) din Polonia, cu destinaţia Bucureşti.  Poliţiştii au constatat că există neconcordanţe între datele înscrise pe documentele de transport şi cantitatea de marfă încărcată în autoutilitare, motiv pentru care au fost solicitaţi  inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva, în vederea stabilirii legalităţii transporturilor rutiere de mărfuri  identificate în trafic.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că activitatea autorizată la sediul societăţii unde urmau să ajungă mărfurile nu era cea de comerţ cu articole textile şi îmbrăcăminte, motiv pentru care bunurile transportate (3.680 de bucăţi de încălţăminte şi 11.625 de articole vestimentare), evaluate de către inspectorii antifraudă la peste 1.534.400 lei, au fost confiscate, fiind aplicată o sancțiune contravenţională în valoare de 20.000 lei, pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege.

Biroul de presă al IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *