Camera Deputaților a adoptat Tratatul între România şi Brazilia privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu unanimitate de voturi, proiectului de lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Federativă a Braziliei privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Brasilia, la 13 iunie 2017.

Astfel, proiectul de lege are ca obiect reglementarea formelor de asistenţă judiciară în materie penală necesare în vederea facilitării legăturilor dintre autorităţile judiciare române şi cele braziliene.

În tratat este prevăzută notificarea actelor de procedură, pentru comunicarea citaţiilor fiind prevăzută transmiterea acestora cu cel puţin 40 de zile înainte de data stabilită pentru înfăţişare; localizarea sau identificarea persoanelor şi a obiectelor; efectuarea de comisii rogatorii, inclusiv audierea prin videoconferinţă, transferul temporar al persoanelor deţinute; executarea cererilor de percheziţie, sechestru şi confiscare; transmiterea de documente, materiale de probă şi obiecte; restituirea bunurilor; transmiterea spontană de informaţii; suportarea cheltuielilor decurgând din executarea unei cereri de asistenţă în funcţie de obiectul acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei au examinat proiectul de lege, în şedinţa din 27 februarie 2018.  La şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au fost prezenţi deputaţii conform listei de prezenţă. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor, adoptarea, proiectului de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Federativă a Braziliei privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală. Consiliul Legislativ, Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au avizat favorabil proiectul de lege.

Deputatul USR, Stelian Ion a anunţat că membrii USR susţin proiectul de lege, cu toate că ar putea afecta tranzacţiile de „portocale” dinspre România spre Brazilia.

„Pentru cine nu cunoaşte termenul de portocală desemnează interpuşii în infracţiunile de spălare de bani şi este ciudat cum unii văd într-o lădiţă o portocală şi fac mare tam-tam, dar când sunt prinşi cu tirul cu portocale pe care vor să le trimită către Brazilia nu mai zic nimic. Acest tratat vine in completarea tratatului de extrădare semnat în 2003 şi ratificat de România în 2004, moment de la care s-a schimbat cumva şi opţiunea turistică a multora dintre români, unii foşti parlamentari. Brazilia a fost  ocolită şi au fost preferate alte ţări precum Costa Rica, Serbia, Madagascar, ştiţi cu toţii la ce mă refer. Este un proiect aşteptat, foarte bun, partea proastă  – istoric vorbind – este că iniţiativa a aparţinut părţii braziliene. A durat  9 ani de zile pana când România a hotărât să semneze acest tratat, abia guvernul Cioloş a făcut acest pas, după care a mai trecut un an de zile când, cu două săptămâni înainte să-şi dea demisia, dl. Grindeanu, la fel, a dispus să semneze acest tratat de ratificare a asistenţei judiciare în  materie penală. Semnarea acestui tratat face un bine chiar şi celui mai iubit fiu al poporului, pentru că îi va facilita acestuia – mă refer la preşedintele Camerei Deputaţilor, multstimatul şi iubitul dl deputat Liviu Dragnea îi va facilita acestuia să-şi dovedească sau nu nevinovăţia în faţa organelor judiciare braziliene”, a spus Stelian Ion.

În replică la afirmaţiile lui Stelian Ion, deputatul UDMR Marton Arpad a spus că acesta a avut un discurs politic, „de parcă am fi în faţa unei noi revoluţii în materie penală, ar fi o lege substanţială, alta decât există, şi de acum încolo totul va merge şi mai bine datorită guvernului Cioloş”. „Această lege este o lege de ratificare a unui tratat, a unui tratat cu o nouă ţară, aidoma altor zeci de tratate pe care le avem cu alte ţări. Nimic ieşit din comun. Evident, o vom vota”, a spus el.

Senatul este for decizional în cazul acestei iniţiative.

Rise Project şi Folha de São Paolo, una dintre cele mai mari publicaţii din Brazilia, anunţau, la începutul lunii martie, că au obţinut confirmarea că autorităţile braziliene au în desfăşurare o anchetă Rise Project şi Folha de São Paolo, una dintre cele mai mari publicaţii din Brazilia, afirmă că au obţinut confirmarea că autorităţile din această ţară au în desfăşurare o anchetă vizându-l pe Liviu Dragnea. Ancheta ar fi început după ce procurorii din România au luat legătura cu autorităţile braziliene în iulie anul trecut.

Procurorul federal a declarat că încearcă să determine dacă Liviu Dragnea a folosit interpuşi – „portocale” – ca să spele bani şi să achiziţioneze proprietăţi în Brazilia. În portugheză, laranja, adică portocală, este termenul care desemnează interpuşii, persoane „băgate la înaintare de politicieni corupţi sau criminali pentru a-şi ascunde implicarea în diverse afaceri”, scrie Rise Project.

La acel moment, liderul PSD Liviu Dragnea, a susţinut că informaţiile sunt false şi că nu a fost chemat la audieri, comentând, ironic, că l-au prins „vânzând portocale pe plajă”. „Înţeleg că este o supărare şi trebuie să reîncălzească ciorba. Au încălzit-o, dar eu nu o mănânc”, a adăugat Dragnea.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *