Campionii mondiali la robotică vor fi premiați de comunitate

Sunt campioni mondiali la robotică, într-o țară în care, oficial, nu se organizează o astfel de competiție. Copiii Hunedoarei sunt cei mai buni din lume la robotică! Echipa RobotX – alcătuită din Răzvan Vîrtan, Darius Lorinczi, Andrei Cunțan, Cristi Budiul, Radu Cînda, bucureșteanul Andrei Preda și coordonată de profesorul de fizică, informatică și astro-fizică Mircea Nistor – a luat aurul la competiţia mondială de robotică, care s-a desfășurat în luna august în Mexic! Elevii de la RobotX Hunedoara au învins reprezentantele a peste 160 de ţări, după ce au reprezentat România la cea de-a II-a ediţie a competiţiei globale de robotică FIRST Global Competition (for Science, Technology, Engineering, and Mathematics), care a avut loc în acest sfârşit de săptămână în America Centrală. S-au pregătit, așa cum nicio altă echipă nu a făcut-o pentru „olimpiada mondială de robotică”, FIRST Global Challenge, și au lăsat în urmă peste 160 de nații, dominând competiția mondială la toate secțiunile, de la un capăt la altul!

După trei zile de concurs și 12 meciuri câștigate, echipa României a fost onorată cu 21 de medalii de aur, în cel mai mare concurs de robotică din lume pentru licee! Pentru concurs, atât dascălul, direcțiunea, cât și elevii aceștia care și-au mâncat toată vacanța de vară în laboratorul de informatică nu au precupețit niciun efort. Au pus ban pe ban și au construit chiar în sala de clasă un podium similar cu ceea ce avea să-i aștepte în Mexic. Au venit și părinții să-i ajute, iar hunedorenii au avut reprodus, la milimetru, cu o lună înainte de a pleca peste Ocean, chiar în sala de informatică de la Hunedoara, terenul de robotică de la competiția mondială.

Au lăsat în urmă, la zeci de locuri distanță, echipe precum cea a Chinei, Japoniei și a Germaniei. Statele Unite a rămas în urmă cu 2.000 de puncte, din 7.000, iar echipa de la Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu”, din Hunedoara a adus acasă 21 de medalii de aur! Cu robotul lor, ar fi putut să depășească orice record! I-au tras în urmă, însă, tocmai echipele aliate. Echipe ale căror roboți, de multe ori, nu s-au mișcat deloc! „Ce s-a întâmplat acolo ne arată că, puși în exact aceleași condiții materiale cu restul lumii, cu multă muncă și antrenament, putem fi cei mai buni!”, a spus profesorul de fizică și informatică Mircea Nistor. Astăzi el vine cu ideea ca, în loc să batem mingea pe maidan, fără nicio finalitate socială, autoritățile din Educație să lanseze un campionat de roboți. Iar acesta să ajungă sport național!  Și șansa României de a deveni ceea ce este chemată să fie!

„Pe parcursul anilor, echipa noastră a avut numeroase realizări remarcabile. De la concursuri naționale de proiecte științifice câștigate an de an și până la rezultatele remarcabile din primele două sezoane ale campionatului național de robotică BRD FIRST Tech Challenge Romania, echipa noastră a încercat și a reușit mereu să obțină cele mai bune performanțe. De departe însă, cea mai mare realizare a noastră a fost câștigarea celor 5 medalii de aur la competiția mondială FIRST Global Challenge, în fața a peste 160 de națiuni. Această victorie a fost rezultatul muncii continue depuse pe parcursul a ani de zile, atât în domeniul tehnic, prin construcția robotului, cât și în cel non-tehnic, prin redactarea unei documentații științifice profesionale și prin implicarea pe care am avut-o mereu în comunitatea noastră.  Suntem bucuroși că am putut să ne reprezentăm țara cu mândrie la cel mai înalt nivel și sperăm ca această performanță să reprezinte o sursă de inspirație pentru ca tinerii din România să abordeze domeniul roboticii. De asemenea, sperăm să determinăm cât mai mulți oameni să susțină ceea ce facem, deoarece am demonstrat că, având resursele necesare, putem fi primii la nivel mondial!”, ne-a mărturisit domnul profesor Mircea Nistor, coordonatorul echipei RobotX, un alt protagonist al campaniei „Premianții fără premii”.

Pentru exemplul lor de perseverență, pentru toată munca lor, care ne-a adus atâta onoare și bucurie, vă propunem să ne întâlnim cu ei, să le spunem că le mulțumim și-i prețuim. Că în ei ne punem speranța pentru o Românie curate, prosper și fericită. Sâmbătă, 29 septembrie 2018, la ora 11.00, campionii mondiali la robotică, echipa Colegiului Național de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, RobotX, vine să-i cunoaștem membrii în Piața Victoriei, din Centrul Devei. Aveți ocazia să-i priviți în ochi pe Budiul Cristian Carol, Vîrtan Răzvan Nicolae, Cunțan Andrei Dănuț, Lӧrinczi Darius Andrei, Dancea Radu Ioan, Cîndea Radu Mihai, Saucă Raul, Hărănguș Cristina Daniela, Titianu Maria și Ursu Roxana, să le spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care le vor mulțumi, oficial, printr-o diplomă, un buchet de flori, o strângere de mână și semnătura recunoștinței voastre.

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

 

 

Dan TERTECI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *