Carmen Hărău: „Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”

O țară întreagă a salutat adoptarea moțiunii de cenzură inițiată de PNL. Din păcate, marea parte a populației a confundat demiterea celui mai slab guvern din ultimele trei decenii, cu scăparea țării de incompetența și toxicitatea PSD. Euforia trăită după demiterea Guvernului trebuie înlocuită imediat cu informarea corectă a oamenilor asupra dezastrului economic lăsat în urmă și asupra faptului că administrarea țării nu a fost curățată de PSD, partidul stat care a acaparat ca o caractiță, nu numai Guvernul, ci toate instituțiile statului român! Astfel, deși moțiunea a trecut, PSD continuă să aibă încă cei mai mulți parlamentari, care, cu siguranță, vor încerca să împiedice viitorul guvern liberal să se formeze și să facă reformele de care țara are nevoie. PSD nu va accepta ca toate cumetriile și nepotismele înfipte în instituții și companii publice să fie înlăturate! PSD nu se va împăca ușor cu gândul că în administrația publică trebuie să fie doar oamenii competenți, care muncesc!

Nu trebuie uitat că, pe lângă Parlament, PSD continuă să conducă toată administrația publică centrală, toate agențiile, toate autoritățile și instituțiile publice, deși cele mai multe se ocupă cu nimic, pe salarii nejustificat de mari. PSD este în tot și în toate, iar curățarea administrării țării de PSD nu se va face peste noapte! Am început cu demiterea Guvernului, vom continua cu realegerea Președintelui Klaus Iohannis, vom da administrației publice primari pricepuți precum liberalii de la Cluj, Oradea, Arad, Deva, Alba Iulia și vom forma o majoritate solidă, în jurul PNL, de anul viitor!

Nu mai este un secret faptul că România a ratat o mulțime de șanse, având la conducere guverne de cea mai slabă calitate, formate din oameni de un profesionalism cu totul îndoielnic. Sarcina viitorului guvern liberal nu este deloc ușoară, atâta vreme cât PSD a urmat în guvernare tactica pământului pârjolit! Datele economice confirmă aceste afirmații. 27 de miliarde de lei lipsesc de la buget în numai 10 luni din anul 2019! Sute de primării nu mai au bani nici cât să plătească facturile școlilor sau iluminatul public. Spitalele nu au medicamente, mii de școli sunt tot fără toalete și fără autorizări sanitare, drumurile sunt pline de gropi, trenurile sar de pe linii, iar pe majoritatea șantierelor de infrastructură s-a așternut un strat gros de rugină. Acesta este, în numai  câteva cuvinte, tabloul țării lăsat în urmă de PSD. Rămași fără guvernare, pesediștii au început să sperie populația că PNL taie salarii și pensii! Este o manipulare ordinară, cum doar PSD este în stare să facă!

PNL va crește salarii nu doar pe hârtie cum a făcut-o PSD, ci în mod real, astfel încât românii să poată cumpăra mai mult! PNL va majora pensii, nu din septembrie sau octombrie cum a făcut-o PSD, ci de la 1 ianuarie, așa cum prevede legea! Singurii care ar trebui să se teamă de guvernarea PNL sunt impostorii și incompetenții, din cauza cărora România a fost atât de rău avariată!

Noi, liberalii, avem nevoie de o Românie puternică, de oameni prosperi și independenți, de o economie competititvă, ca tinerii noștri să rămână acasă, în țara lor. Avem nevoie de exact acele lucruri pe care guvernele PSD le-a sabotat. Au slăbit România, pentru a o manevra cum vor, au distrus competitivitatea agenților economici români, au făcut captivi, la cheremul bunăvoinței Guvernului milioane de români și au gonit peste frontiere milioane de tineri.

Am toată încrederea că românii vor putea constata în curând diferența între profesionalismul PNL la guvernare și înapoierea în care ne-a ținut PSD administrând țara, singur sau în diverse alianțe, 22 de ani din cele 3 decenii de democrație. Pentru toate aceste motive este imperativ ca guvernarea PNL să fie un succes major pentru România și un argument suplimentar pentru curățarea administrării țării de PSD și de metehnele sale.

 

Senator PNL – Eleonora-Carmen HĂRĂU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *