Carmen Hărău: ”Statul nu sunteţi voi!”

Liderii celor două partide aflate la guvernare mimează încă, tot mai neconvingător, că majoritatea PSD-ALDE funcţionează fără cusur în Parlament sau la guvernare. În fapt, liderii celor două partide au pierdut într-un ritm alert încrederea românilor şi, mai nou, chiar încrederea propriilor colegi parlamentari şi ai membrilor de partid.Toți se plâng, ce-i drept, deocamdată, pe la colțuri. Ce altă dovadă, mai clară, există decât votul la moţiunea de cenzură depusă de PNL în această sesiunea parlamentară?! Dragnea și Tăriceanu nu au avut încredere în proprii colegi şi nu i-au lăsat să voteze, ci i-au gonit din plenul Parlamentului. Le-a fost frică de votul lor! La fel de grăitoare este şi angajarea iresponsabilă a Parlamentului României, de către preşedinţii celor două camere, pe persoană fizică, într-o declaraţie sfidătoare la adresa partenerului nostru strategic. Dacă voiau să facă o declaraţie a Parlamentului, de ce nu au supus-o votului parlamentarilor? Câți parlamentari ar fi votat o asemenea absurditate?! Câți politicieni, chiar pesediști, au inconștiența să dea cu bocancul într-o relaţie vitală pentru securitatea țării, construită cu greu şi consolidată în peste 20 de ani de diplomaţie, inclusiv prin contribuția PSD? 

S-ar părea că majoritatea PSD-ALDE nu mai reacţionează atât de obedient la comenzile celor doi lideri politici, Dragnea și Tăriceanu. Altfel nu se explică de ce toate proiectele slabei guvernări sunt promovate prin intermediul guvernului, prin ordonanţe de urgenţă fără nicio consultare publică, fără studii de impact, neconstituţionale fără excepţie, greu aplicabile şi care fac enorm de mult rău economiei şi societăţii româneşti. Numai în primele 11 luni ale anului, Guvernul a născocit peste 120 de ordonanţe, simple sau de urgenţă, modificând, prorogând termene, suspendând, de cele mai multe ori pe furiş, importante prevederi din sute de acte normative în vigoare.
Dacă în urmă cu un an, PSD-ALDE promiteau solemn că vor reaşeza Parlamentul pe locul său de unică autoritate legiuitoare, constatăm astăzi că autoritatea supremă a poporului român a fost transformată într-un breloc al Guvernului, într-o anexă a CEx-ului PSD, iar parlamentarii puterii nu sunt decât masă de vot, din păcate majoritar, a unor ordonanţe de urgenţă. Singurele iniţiative parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor PSD-ALDE sunt cele care vizează ştirbirea celor mai importante verigi ale independenţei justiţiei.
Unii dintre parlamentarii PSD-ALDE au avut, însă, momente de luciditatea şi au arătat şefilor de partid că nu sunt de acord cu deciziile aberante ale Guvernului, ceea ce se întâmplă extrem de rar la PSD. Din păcate, efectul a fost nesemnificativ! Nu mai puţin de 261 de modificări ale Codului fiscal al României au fost operate pe calea ordonanţelor: modificări ale legislaţiei muncii, confiscarea drepturilor la pensie ale celor tineri, impozite absurde pentru micro-întreprinderi şi multe alte măsuri nocive pentru economia ţării, care produc efecte, dar se află astăzi la control parlamentar. Aş vrea să cred că parlamentarii din arcul puterii vor arăta guvernului dimensiunea uriaşă a greşelilor făcute, şi că le vor respinge prin vot. Căci niciodată nu-i prea târziu, dacă vrei să faci lucrurile bine și să îndrepți greșelile!
Cât îi priveşte pe liderii de partid, aceştia s-au baricadat în propriile birouri, trăind într-o lume a lor, o lume paralelă cu realitatea și cu nevoile românilor. Dacă au ajuns să confiște pieţele centrale ale Capitalei, sub pretexte necredibile ale organizării unor târguri de Crăciun, este clar că zilele acestor partide la guvernare sunt numărate. România trebuie să fie pregătită pentru o alternativă la guvernare, pentru că PSD-ALDE sunt în derivă şi vor să atragă în naufragiu şi România!

Eleonora-Carmen HĂRĂU
Senator PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *