Casă pentru nevoiași, cumpărată de o parohie

Parohia Bacea s-a implicat în achiziționarea unei case pentru o familie nevoiașă. Cazul familiei greu încercate i-a impresionat pe membrii comunității bisericești.

Părintele Paroh Alexandru Milovan de la parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Bacea, comuna Ilia, a fost impresionat de greutățile prin care trece o familie greu încercată din județul Hunedoara – familia Neag.

Împreună cu cei trei copii, unul de curând născut, unul la grădință, iar altul în clasa a-IV-a, părinții locuiau în apropiere de satul Mintia, într-o locuință construită de tata, fără curent electric și fără alte utilități. Cu toate acestea, acolo era acasă pentru cele trei suflete care și-au păstrat totuși bucuria, inocența și copilăria pe chip, chiar dacă nu aveau ceea ce poate alți copii consideră normal, firesc.

„Atunci când am mers prima dată la ei acasă, invitat și de familie, dar și de nașii de botez, am fost extrem de impresionat de condițiile precare în care locuiau cei cinci. Curentul electric era asigurat de o baterie de la tractor, de exemplu. Lucrurile pe care astăzi le considerăm normale, vitale chiar pentru o bună dezvoltare a unui copil, acolo nu existau. Am fost plăcut surprins de faptul că fetița, care se află în clasa a-IV-a, era pasionată de pictură. Cât este de minunat să ai o viziune despre frumos, dincolo de ceea ce vezi în imediata apropiere, și să ai harul de a-l așeza pe hârtie. De asemenea, familia este una de oameni gospodari, care muncesc, se îngrijesc de animalele pe care le au în ogradă, nu consumă alcool și nici nu cer, deși le este greu, foarte greu. Și-au înțeles și, oarecum, acceptat soarta. Recunoștința pentru puținul avut și dorința de a fi creștini cu orice preț mi-a oferit o frumoasă lecție despre demnitate și mi-a arătat încă o dată că nu este sărac cel care nu are bani”, a spus Părintele Alexandru Milovan.

Și pentru că iubirea și credința sunt susținute și confirmate de faptele pe care le facem – singurele, de altfel, pe care le luăm cu noi atunci când pornim pe drumul spre veșnicie – preotul paroh din Bacea a lansat un strigăt de ajutor: o chemare care a avut un ecou puternic. Oameni cu sufletul mare, impresionați de povestea acestor credincioși și-au unit cugetele, inimile și mâinile, iar împreună cu doi oameni de afaceri din Arad: Viorel Țopa și Ovidiu Palcu au transformat o idee, un vis într-o realitate.

Toată această unire de forțe, împreună cu binecuvântarea lui Dumnezeu, a făcut posibilă cumpărarea unei case în localitatea Valea Lungă din comuna Ilia, casă în care se vor muta cei cinci în cel mai scurt timp. Suma de 12.000 de euro s-a strâns într-un timp foarte scurt, lăsând încă o dată să se înțeleagă că, deși trăim vremuri grele, în care valorile umane, în care societatea se află pe pantă descendentă din toate punctele de vedere, oamenii rămân oameni și nu sunt indiferenți față de cei aflați în adevărată nevoie.

 

Colaborator

FOTO: episcopia Devei și Hunedoarei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *