Căutătorul comorilor de piatră şi muzeul său din Apuseni (GALERIE FOTO)

Nu e un om obişnuit, ci o fiinţă pe care pasiunea îl poartă de zeci de ani pe văile sau pe povârnişurile ţării în căutarea comorilor care vin din pântecul pământului. Adună bulgări sau bolovani care pentru ceilalţi par doar nişte pietre, dar care ascund, în miezul lor, curcubee de rocă: sute de culori, forme şi texturi. Ştie unde şi cum găseşti fire de aur, deoseşte dintr-o clipire falsul de autentic sau sclipirea artificială de cea a pietrelor veritabile. Are poveşti cât pentru cărţi întregi şi, pe o parte, le-a depănat într-o zi preţioasă de septembrie.

Orânduite în vitrine, tezaure pline de culoare te aşteaptă să descoperi în ele imaginaţia nemărginită a naturii. Piese superbe, satinate sau piramidale, care strălucesc elegant precum diamantele, şed alături de minerale în care cineva parcă s-a jucat cu culori şi a desenat contururi blânde sau îndrăzneţe. Fiecare exponat s-a „gătit” în felul lui pentru a atrage privirea: o defilare de minerale care te surprinde şi te ţine cu ochii pe nuanţe, forme şi lumini. Inimile de piatră se întrec în frumuseţe, iar poveştile spuse de om le adaugă suflet.

Petru Toda nu este un simplu colecţionar de minerale: este cu adevărat pasionat de pietrele frumoase ale pământului aşa că şi-a dedicat viaţa acestor minunăţii potrivite într-un uimitor muzeu pe care l-a amenajat singur în localitatea Criscior. Prea puţini ştiu de „Muzeul Mineral Toda”, dar omul a reuşit să ordoneze aici o parte din ceea ce a strâns în peste 40 de ani de căutări. De la cine a învăţat? „No… de la cine! Din cărţi!”

Aici mineralele sunt în festival! În colecţia admirată de geologi din toată lumea, majoritatea pieselor sunt autohtone, multe găsite chiar în judeţul Hunedoara. Petru Toda te învaţă lecţii preţioase, nu doar de geologie, ci chiar de viaţă. Acolo unde unii dau cu piciorul, răbdarea şi cunoaşterea descoperă tezaure. Dincolo de chimie, de istorie şi preistorie, e o adevărată lume botezată cu nume preţioase de cristale. „Majoritatea exponatelor sunt din grupa calcedoniei, care este un bioxid de siliciu cripto-cristalin.

De exemplu, între sticla de geam şi calcedonie nu e nici o diferenţă chimică”, povesteşte Petru Toda. Şi totuşi ceva e, ceva uriaş, care dă unicitate şi îţi umple sufletul de bucurie. Până şi asta are însă o explicaţie: „Diferenţele apar structural. Culorile sunt date de fierul bivalent şi trivalent în majoritatea cazurilor. Sunt cazuri în care şi cromul colorează piatra, dar nu e situaţia zăcămintelor de la noi.” Prinse în suprafaţa netedă a pietrei, nişte structuri arată precum nişte muşchi verde: „Nu au nici o legătură cu lumea vegetală, sunt dentrite din alte minerale dispuse în calcedonie.”

Lumina artificială şi rece a expoziţiei este încălzită de toate aceste culori ale pământului. În unele piese, e clocot de nuanţe. Fiecare piatră de aici e o lume aparte – o lume pe care Petru Toda a ştiut să o descopere. E un „one man show” al mineralelor. Muzeul său de la Crişcior e unicat nu doar pentru că piesele sunt nişte năzdrăvănii, pe care nu le mai găseşti nicăieri, ci pentru că Petru Toda este cel care le-a găsit, le ştie povestea, le-a descoperit, le-a prelucrat şi le-a şlefuit aşa încât orice mirean se poate minuna de bogăţia de dincolo de scoarţa brută a pietrei.

De meserie electrician, Petru Toda are acum 64 de ani. De zeci de ani bate munţii şi văile ţării pentru a căuta aceste pietre superbe. „Aveam vreo cinci sau şase ani când am fost cu părinţii la Bucureşti şi am văzut Muzeul Antipa. Era expus un agat, din zona noastră, de la Techereu, de lângă Geoagiu. Când aveam în jur de 20 de ani, am mers acolo să caut agate. Încet, încet, am aprofundat căutările, am studiat puţină geologie, am ajuns aici”, povesteşte colecţionarul. A făcut totul pe banii lui – de la căutare în teren, la utilaje, la maşinile speciale pentru tăiat,  prelucrat şi lustruit. „Îmi face plăcere să umblu, altfel nu ai ce căuta pe teren. Prelucrarea e costisitoare pentru că, pentru tăiere, ai nevoie de nişte discuri diamantate, cu o structură specială, dură; pentru lustruit e nevoie de nişte platane diamantate, pulberi abrazive pentru a se obţine lustrul desăvârşit. Toate aceste etape sunt frumoase”, mărturiseşte omul. Are aparatură foto, dar şi microscoape pentru a cerceta structura rocilor în cele mai mici amănunte.

A investit în pasiunea lui zeci de mii de euro. Bucuria cu care povesteşte îţi arată că fiecare leuţ a meritat: „Îmi amintesc de toate – unde le-am găsit, cum, în ce loc. Sunt şi câteva piese mai deosebite pentru că le-am descoperit într-o zi de Paşte: nu aveam stare şi m-am dus la Gurasada unde am găsit una dintre cele mai frumoase piese din colecţie, în aluviuni.”

La o simplă plimbare printre minunăţiile de roci, simţurile descoperă o lume aparte: culori, ţesături rotunde, ovale sau ascuţite prinse în arhitectura divină. Totul a fost ascuns între nişte pereţi sumbri de piatră şi a fost nevoie de ochiul unui pasionat şi abilităţile unui expert pentru ca roca să se dezvăluie lumii. Dacă îl urmezi şi îl asculţi pe om, realizezi că, atunci când e vorba de minerale, accidentele sunt … fericite: „Asta e o septaria”, spune omul cu mâna peste un bolovan greoi şi mohorât al cărui mijloc adăposteşte un bulgăr verzui. „Sunt nişte accidente silicioase în calcare. Verdele din exterior este un mineral – celadonit – în vitrină,  vedeţi piesele deja tăiate şi lustruite”. La un pas de piatra cenuşie cu miez verde, suratele ei îşi arată inimile de piatră în toată splendoarea – o geometrie de culori în care izbucnesc mici izvoare albe ce despart roca în insule cu nuanţe calde brune, roşcate şi verzui.

În altă piesă, nişte ciuperci ciudate par încremenite: „Sunt cristale de calcit, peste ele a venit calcedonia, pe urmă acizii humici cu apa au dizolvat cristalele respective şi, în locul lor, a venit o altă generaţie de calcedonia. Asta dă formele acestea geometrice. E o poveste pe care bărbatul o spune în câteva minute, deşi procesul a durat milioane de ani după stingerea vulcanilor. „După ce un vulcan erupe, se creează nişte goluri – bule de gaze – care, ulterior, cu surplus de silice, sunt umplute. Este asemănător cu procesul lemnelor silicifiate. Ele sunt acoperite de cenuşă, nu au acces la apă şi oxigen să putrezească şi se subtituie materiei organice. Se poate astfel stabili şi specia de lemn”, ne încredinţează Petru Toda.

Aşa că mergem „dincolo, la lemne”. Într-o vitrină, câteva felii de rocă ascund poveşti incredibile: „Astea sunt lemne silicifiate de pe Valea Mureşului, din zona Gurasada, Ilia, Burjuc, Tătărăşti. Ele sunt impregnate cu bioxidul de siliciu şi devin piatră, doar desenele au mai rămas”. Structura lemnului a rămas prinsă în piatră. Butucii au devenit minerale. „Vă pot arăta nişte lemne, de la Almaşu Mic de Munte”, zâmbeşte Toda şi arată către câteva piese ciudate, care numai lemne autohtone nu par: „Este un soi de palmier, iar lângă el este un cycadeoid. Ele sunt specii tipice climei tropicale. Se vede în piatră structura specifică  palmierului – lipsa inelelor de creştere arată că nu exista alternanţă vară- iarnă. Era clima tropicală din urmă cu 9-10 milioane de ani, de aici”.

Cam toate aceste piese sunt găsite de om în aluviuni, spălate de ape de pe versanţi, mai rar, sunt găsite „in situ”. E cazul unor piese de la Ociu, în argilă, în fosta cenuşă vulcanică în care s-au format. „Nu merg pe orice vale, sunt anumite văi pe care le caut. Astea sunt de la Ociu-Basarabasă, în zona Brad.”

Lemnul încremenit spune poveşti şi dezvăluie amănunte pentru cei care ştiu să citească piatra. În fosta bucată de lemn, Petru Toda a mai descoperit un detaliu: „Acolo se vede cum un vierme – o carie – a umblat cândva în copacul respectiv şi a rămas acel gol”, arată omul către succesiunea de mici cămăruţe din piatră. În alt loc, îţi pare că vezi o coadă de peşte. De fapt, e tot o parte din lumea vegetală înainte de Potop: „…muuult înainte de Potop!”

Un pas mai încolo, dai peste o piesă ciudată care arată ca o galerie subterană: e un lemn care s-a transformat într-o peşteră în miniatură: „S-a substituit lemnul complet şi, în golul respectiv, au apărut nişte depuneri ca nişte stalactite de calcedonie. Asta s-a întâmplat în milioane de ani, sunt procese de durată. Aceste procese continuă în zonele vulcanice, în rest, s-au oprit – vulcanul s-a răcit, s-a temperat, procesul s-a întrerupt. În urmă cu 8, 9, 10 milioane de ani, aici era o zonă vulcanică, un vulcanism de care se leagă mineralizaţiile aurifere şi cuprifere din zonă.” O altă secţiune prin rocă descoperă privitorului o bandă care împresoară un miez precum un gălbenuş- „Bănuiesc că este un fruct”, explică Toda. Toate aceste roci au fost vii cu milioane de ani în urmă – au căzut şi au fost acoperite de cenuşa vulcanică. De aici totul e chimie şi răbdare.

După alte năzbâtii minerale, omul îţi prezintă nişte „ouă de trăsnet”. Da, aţi citit bine! „Sunt de la Căpuşu Mic. Rocile astea, tăiate în două, arată nemaipomenit! La exterior, „ouăle de trăsnet” nu spun nimic. Tai 100 de bucăţi şi, în una sau două, găseşti ceva frumos.”

Petru Toda are mai bine de 800 de piese excepţionale în colecţia sa, dar nu are expuse nici măcar jumătate dintre ele. Este unul dintre cei care ştie să descopere aur aluvionar care se găseşte, spune proprietarul muzeului, pe multe din râurile noastre: pe Mureş, pe Strei, pe Criş.

Aur aluvionar

Toda a reuşit să aducă în ţară şi o bucată de rocă cu aur de la Roşia Montană şi a recuperat-o dintr-un târg de la Munchen. Are şi câteva unelte vechi, de lemn, folosite de vechii aurari la căutarea preţiosului metal în albiile râurilor. I se spune şeitroc: „Cel mare e din Vâlcea, cel mic se folosea în zona noastră.”

Câteva poliţe de sticlă găzduiesc nişte piese … estivale.

Calcedonia albastră te duce cu gândul la cerul verii şi nuanţele diluate ale cernelii. Când le priveşti, parcă te-ai uita de undeva din cer către mare: ai vedea puhoiul de nuanţe albăstriii mărginite pe ţărmul nisipos. Piatra semipreţioasă se găseşte la Trestia, în Maramureş. „Este o varietate care la un moment dat cristalizează, e tot un bioxid de siliciu, dar are potasiu şi sodiu în formula chimică. În urmă cu 40 de ani, la Trestia, le găseam în râu, ultima dată când am fost le-am cumpărat de la săteni. S-au învăţat şi le adună, apoi le comercializează ei. Se folosesc ca materie primă pentru medalioane, alte bijuterii.”

Un alt colţ al vitrinelor e dedicat „Aurului nebunilor” – aici sunt câteva pirite spectaculoase scoase din mină în urmă cu un veac. Culoarea metalică e pirita, adică sulfura de fier: „Sunt din zona Bucium, lângă, e o marcasită de la Baia de Arieş, alături sunt nişte cristale de cuarţ, majoritatea din zona Băii Mari. Cea galbenă, cu oxid de fier, e de la Valea Arsului, de la Criscior. Era aici o mină care acum s-a închis”.

Diamant de Maramureș

Alături sunt aranjate diamantele româneşti de Maramureş – câteva pietricele micuţe cât gămălia de chibrit – „sunt cuarţuri bipiramidale şi foarte transparente. Se găsesc într-un sedimentar – e roca în care sunt găzduite”, explică colecţionarul. „Diamantul de Maramureş” nu e din carbon, ci este practic un cristal de cuarţ. Are dimensiuni mici de până la 10 mm. Te impresionează însă puritatea mineralului. Micile „diamante” sunt precum o apă limpede, au feţe perfecte, care strălucesc şi reflectă lumina. Alături işi expun frumuseţea violetă câteva piese grozave de ametist, inclusiv o coroană de cuarţuri movulii.

Stibină

În comparaţie cu ele, câteva exponate de stibină par înfricoşătoare. Sute de ţepi şi colţi negri alcătuiesc un mineral care te duce cu gândul la decorurile din filmele de ficţiune cu spiriduşi răi şi dragoni afurisiţi. Chimic, stibina este „sulfura de antimoniu” – e sulf potrivit cu seleniu şi telur, iar combinaţia naturală izbucneşte în cristale lungi, prismatice, aciculare, așezate radial. O grozăvie de piatră neagră!

Omul e o enciclopedie vie când vine vorba de minerale şi totul a învăţat de unul singur: „Am doar opt clase, plus trei de la profesională”, recunoaşte sincer şi neafectat Petru Toda. Cu toate astea, e universitar pe domeniul său. În căutările sale, a descoperit şi câteva unelte de piatră folosite cu mii de ani în urmă: ciocane de rocă din neolitic sunt aranjate acum în vitrine moderne. „Tot ce vedeţi aici, făcut şi aranjat, îi pe banii mei. Recent, împreună cu cei de la GAL Ţara Zarandului, am gândit un proiect de vreo 15 mii de euro, bani cu care intenţionez să mai aduc nişte vitrine, poate altă aparatură”, povesteşte bărbatul care, în atelierul amenajat la parterul muzeului, le poate arăta celor interesaţi cum se prelucrează roca pentru a deveni piesă de colecţie. Lăzile de aici sunt pline de nişte bulgări pietroşi, care nu dau semne prin scoarţa aspră că ar ascunde minunăţii felurite. În altă cămăruţă, omul face cercetare. Are şi câteva preparate pentru studiul la microscop: „Tai din rocă o felie de câţiva milimetri care se lipeşte pe o sticlă şi deasupra vine o altă sticlă subţire.” Tot la microscop, omul îşi cercetează şi cele câteva bucăţi de meteoriţi din colecţie.

Are şi câteva fosile, doar că nu mai are unde să le expună: „Fosilele le am de la Lăpugiu, sunt corali, melci. Astfel de piese sunt expuse în muzee din Germania, dar la noi nu le găseşti. De la Săcelu, am găsite nişte fragmente de vertebră de balenă”. Piesele sale au făcut obiectul câtorva expozţii renumite în ţară: „Când le-am dus la Palatul Culturii în Iaşi, colecţia a fost vizitată şi de Regele Mihai.”

„E o colecţie nepreţuită!”, zice Toda. Piesele din colecţie nu sunt de vânzare – proprietarul muzeului are câte o vorbă de duh pentru toţi cei care îl întreabă cum pot avea şi ei o asemenea minunăţie: „Îţi arăt eu unde să sapi!” Petru Toda nu este doar colecţionar, dar şi depozitarul unor informaţii pe care le adună din tinereţe. Este o hartă vie a locurilor din ţară unde există depozite de „pietre cu potenţial” precum zona Geoagiu – Balşa – Techereu.

Însă, chiar şi dacă ar duce pe cineva în locurile acelea şi ar găsi bolovanii năzdrăvani, tot nu ar avea nici un rost. Rocile neprelucrate rămân nişte bucăţi de piatră. Cu experienţa sa şi abilităţile deprinse în zeci de ani de muncă, omul reuşeşte să dea înţeles mineralelor pe care le transformă în mici bijuterii: bumbi, cercei, medalioane. Felii frumoase de rocă devin ceasuri unicat. Cine intră în „Muzeul Mineral Toda” este fascinat: „E o vizită extraordinar de frumoasă, într-un muzeu unic în judeţul Hunedoara. Rămâi uluit şi fascinat de toată imaginaţia naturii. E o lecţie miraculoasă oferită de natură, dar şlefuită şi pusă în valoare de domnul Petru Toda”, spune Liana Ştaier.

Muzeul de la Criscior, de pe Calea Zarandului nr 30, se poate vizita zilnic, până la ora 17. Veţi pleca nu doar cu amintiri frumoase, ci puteţi alege între mici piese de agat, aventurin, calcedonie albastră, jasp, malahit, ametist, carneol, onix. Lecţia supremă a locului e uşor de deprins – pe lume, şi o simplă piatră, poate fi un lucru nepreţuit!

Laura OANA

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *